Această criză în care ne-am înpotmolit parcă fără scăpare – dacă nu cumva e doar „o frază de dânşii inventată/ ca cu a ei putere să vă aplece-n jug’’ (Eminescu), oricum, ea „a ucis orice…” (Labiş) speranţă că intenţiile noastre vor ajunge la scadenţa dorită. Dar să trec la obiect. La sfârşitul lui ianuarie 2008 Uniunea Scriitorilor şi-a însuşit cu mult interes proiectul cultural iniţiat de subsemnatul cu privire la ridicarea unui monument pentru pomenirea scriitorilor români încarceraţi sub regimul comunist. De ce anume eu? De ce nu altul? Fiindcă, nu-i aşa, ideea asta plutea în aer. Răspunsul e în ordinea firescului: pentru că tot eu avusesem cu doi ani înainte iniţiativa altui proiect: Plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruţi. O idee decurgând din altă idee, cum se mai întâmplă… Pătruns de convingerea că lucrarea trebuie ridicată cât mai curând, nu m-am mulţumit cu faptul că propunerea mea a fost acceptată, ci am trecut la acţiune. Însă destul de repede mi-am dat seama că nu există o situaţie cât de cât clară şi la zi a scriitorilor ostracizaţi de regim. Să ne mirăm? O putem face, însă e neproductiv. În Memoria nr. 3 apăruse o primă listă, girată de Banu Rădulescu, el însuşi „pătimaş”, completată în nr. 8 cu alte câteva nume, vreo 20, dintre naţionalităţile conlocuitoare. Oricât ar părea de neverosimil, USR nu este în posesia unei astfel de liste, am aflat cu această ocazie că arhivele breslei noastre au ars la revoluţie. Dacă nu pentru altceva, cred că merita să se producă o „bulibăşeală” numai ca să dispară dovezile atâtor colaborări cu oblonita instituţie, nu? CNSAS ne-a furnizat o listă a sa, de vreo 80 de nume. Doar atât? În noaptea când îmi venise ideea acestui proiect, m-am ridicat din pat şi am trecut pe hârtie, din memorie, cam tot vreo 80 de nume.