Timpurile pe care le trăim agită slogane ce se doresc deopotrivă inteligente şi oportune. Toate vorbesc de scopul cel mai înalt pe care oamenii acestei economii nevoiaşe este înţelept să-l aibă în viaţă: pricopsirea cu orice preţ. Modelele eficienţei sunt icoane ale noii religii consumeriste, iar proprietarii conturilor cu cifre enorme, arhanghelii-vedetă care fac cu ochiul mulţimii adulatoare. Mass-media, care se închină adânc tot unui idol al banului, rating-ul, aduce neîncetat în faţa ochilor noştri pe aşa zişii oameni de succes. Majoritatea au relaţii destul de încordate cu gramatica limbii române. Ştim cu toţii că dintre aceştia, unii reprezintă România în Parlamentul European. Alţii sunt primari. Tinerii noştri, elevi, studenţi, dar nu numai ei, ştiind acestea, dar şi altele asemănătoare, pot  trage o seamă de concluzii. Ele nu au cum să fie  favorabile unui îndemn la educaţie temeinică. Dacă mi se spune că aceasta este faţa rea a democraţiei, adică tirania majorităţii, am să le amintesc că ea nu este obligatorie. Cel puţin nu atât de tiranică. Decizia majorităţii dintr-o ţară poate să arate că ea respinge pe semidocţi, pe impostori şi lichele. Dacă asta nu se întâmplă la noi, se datorează faptului că avem o formă de democraţie rudimentară, care, la rândul ei, se datorează păstrării unor rudimente de gândire. „Adevărata democraţie pleacă de la premisa că orice individ este suficient de educat pentru a înţelege esenţa ei”, spunea încă din sec al XIX-lea, poetul şi eseistul american R.W. Emerson. Omul instruit, cu repere morale, este adevărata temelie pe care se înalţă o democraţie responsabilă.