Nu suntem primii care remarcă pregnanţa, mai cu seamă în epoca modernă, a două culturi paralele: cultura înaltă şi cultura de masă. Spunem acest lucru fiind conştienţi de faptul că însuşi termenul „cultură de masă” pare a fi o contradicţie în termeni. Dacă o operă, un eveniment, o publicaţie este de cultură, atunci ea nu este de masă, şi asta pentru că la nivelul masei organul spiritual nu există. La teatru se duc doar iubitorii de teatru, într-o expoziţie intră mai ales cei cărora pictura le spune ceva, o carte sau o revistă literară este citită mai cu seamă de cei care au o sensibilitate pentru literatură. Opera, fie ea teatrală, plastică, literară sau muzicală, are un public al ei, unul relativ sensibil şi iniţiat, care, fiind selectat din marele public, nu poate fi niciodată foarte larg, de masă. În această epocă postrevoluţionară care le-a închis gura revoluţionarilor, de masă sunt manelele şi telenovelele, ca unele ce împlinesc gustul celor mai mulţi. De masă sunt filmele indiene şi filmele comerciale americane, care fac bani din naivitatea majorităţii. De masă este cultura de amatori, Cântarea României socialiste, să spunem, care, propunându-şi să manipuleze masele, trebuia să se exprime şi să gândească la nivelul lor.

Împotriva acestei contradicţii, va trebui să acceptăm totuşi că există două moduri de a fi ale culturii, de fapt două culturi. De o parte avem cultura înaltă (high culture), superioară, cultă, destinată spiritelor educate, competente cultural, iar de cealaltă parte cultura joasă (low culture), de masă, uneori trivială, care satisface gustul şi aşteptările modeste ale celor mai mulţi. Ceea ce le diferenţiază este valoarea: vorbim despre cultura înaltă pentru că ea produce opere de valoare, iar despre cultura joasă pentru că ea produce opere modeste valoric, pseudovalori, opere sărace spiritual sau, mă rog, pentru că produsele ei sunt socotite valori la nivelul modest la care ea funcţionează…