Există o fascinantă lume a cuvintelor, o faţă nevăzută a acestora, care pentru vorbitorul obişnuit, nu prezintă nici un interes, dar îl copleşeşte pe îndrăzneţul hotărât să coboare şi să urce fermecătoarele ţinuturi ale istoriei unui cuvânt.
Stăpânind o ştiinţă severă, dar având şi o mare dragoste pentru lumea care se află după orizontul comunicării zilnice, cel ales de destin să deschidă porţi şi căi prin aceste ţinuturi rămâne uimit de viaţa ascunsă dincolo de cuvinte. El urcă şi coboară trepte nevăzute, trece prin locuri nebănuite cândva, stă de vorbă cu generaţii şi generaţii de strămoşi, la umbra timpului, pe coama veacurilor, ogoind cursul zilelor.
Există o lume cu biruinţe şi înfrângeri, cu doruri şi dureri şi cu o îndârjită luptă pentru existenţă, ascunsă sub o coajă de linişte aparentă. Pentru că sânt cuvinte care unesc şi care dezbină, zidesc ori dărâmă, învie ori sfărâmă, cuvinte care cântă şi descântă, care ard şi clocotesc ori care sparg case şi cetăţi. Menirea lor este să spună ceva, să deschidă ori să închidă căi, să spulbere ori să întemeieze… Cine poate le mai îmblânzeşte pe cele aprige, le mângâie pe cele care dau semne de osteneală, stă la căpătâiul celor pe moarte şi încet-încet îşi face o lume a lui în care vântul doineşte, frunza se apleacă şi dorul durează curţi de taină pentru frumoasele pământului.
Sânt cuvinte modeste sau trufaşe, cu atitudini fireşti sau năzuroase, gata să răbufnească în interjecţii. Altele năzuiesc spre un regim privilegiat, printr-un efort demn de pus în evidenţă. Acestea se cunună cu istoria neamului, întemeiază familii, dau roade numite derivate sau sensuri, îşi schimbă uşor straiul şi poartă numele de variante. Ele pot deveni nume de persoane sau de locuri, croind adevărate dinastii, dând multă bătaie de cap învăţaţilor deprinşi cu genealogiile.