Ce mai poţi să spui atunci când dai peste astfel de adevărate expresii-sentinţe? Fără să fi făcut ceva, eşti condamnat şi cu asta basta. Rămâi perplex . În cazuri ca acestea nu trebuie nici să te sperii, nici să ai reacţia nepotrivită de a acuza pe acel cineva care a facut o afirmaţie de genul acesta, pentru simplul motiv că nu poţi acuza pe cineva care a spus o prostie ce sună, totuşi, frumos. Pentru că asta se şi întâmplă: sună frumos. Pur şi simplu place urechii. Ea, această expresie, nu conţine nimic. Nu ascunde comoara niciunui sens, aşa că nu vă năpustiţi în ideea că veţi găsi aşa ceva căutând în “măruntaiele” sau prin preajma ei. Serveşte doar cuiva. În cazul acesta ea, expresia, serveşte curentului pe nume existenţialism. Inversa acesteia, “Esenţa precede existenţa” este la fel de plină de comori, dar ea serveşte curentului filosofic esenţialist. Este tot o sentinţă, o expresie- sentinţă care te condamnă la libertatea de a alege oricând pe opusa ei. Şi una si cealaltă sunt sentinţe cu suspendare, această “capodoperă” a Dreptului. Aceste feluri de expresii-sentinţe îi da omului posibilitatea de a trăi experienţa unică în care intră si iese, în acelaşi timp, din puşcărie. O puşcărie a minţii, se înţelege.
Omul îşi ispăşeşte pedeapsa în timp ce i se citeşte. Cum să nu îţi placă aşa ceva? Ce sentiment poate fi mai liniştitor, mai plin de viaţă şi de speranţă. Tocmai a suferit o condamnare, dar omul în cauză poate face în continuare tot ceea ce îsi doreşte: îsi poate întâlni iubita, poate merge la restaurant cu prietenii, poate citi o carte. Este minunat.
Din acest motiv, foarte mulţi gânditori aleg să fie “recidivişti.” Au descoperit această minunată experienţă şi o trăiesc de fiecare dată cu toată fiinţa lor. Aceasta si pentru că nu pot fi judecaţi de doua ori pentru aceeaşi faptă.
Aceasta este o altă “capodoperă”-de data aceasta, una inspirată-a Dreptului.
Problema ridicată de astfel de expresii, care nu sunt decât abateri naturale de la actul practicii filosofării, seamănă aceleia în care se vrea să fie stabilit cine anume a fost mai înainte: oul sau găina? Nu are importanţă că această bine cunoscută întrebare include o absenţă ciudată, aceea a cocoşului. Pentru un practician al filosofării, răspunsul la această întrebare este simplu. De ce? Pentru că el ştie că orice ou nu poate fi niciodată mai mult decât visul unei găini, tot aşa cum orice găină nu poate fi niciodată mai mult decât visul unui ou. Iată că la început a fost doar posibilitatea de a visa. Atenţie! Posibilitatea singură de a visa. Un tip de posibilitate revendicat de orice existent.
Marele arhitect Chan-care a sfârşit sărac, într-o toaletă din nu mai ştiu care oraş american-spunea despre o cărămidă că până şi aceasta “visează să devină ceva.” Deci la inceput a fost doar posibilitatea singură de a visa. Acest lucru trebuie să ni-l amintim de fiecare dată când pornim la vânătoare prin pădurile, câmpiile, deşerturile, adâncurile apelor şi cerurilor  mentalului nostru întotdeauna mişcat.   
* Jean-Paul Sartre