Ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i naţional, ceea ce-i injust nu devine just prin aceea că-i naţional, ceea ce-i urât nu devine frumos prin aceea că-i naţional; ceea ce-i rău nu devine bun prin aceea că-i naţional.
Esemple: 1) Norma limbei scrise trebuie să fie cea care esistă obiectiv şi în realitate în gura poporului de jos şi a societăţii mai fine, iară nu fantaziile mai mult sau mai puţin ingenioase ale filologilor noştri (…).
2) Principii fundamentale din dreptul public al lui Barnuţiu sunt injuste din punctul de vedere al jurisdicţiunii moderne. Ele nu devin juste prin aceea că au fost profesate de un naţionalist mare, ale cărui merite pe alt teren nu i-a venit nimănui în minte de-a le contesta.
3) Poezii urâte (Dongescu, Bota, Grădişteanu, Macedonski, Costiescu, Adrian ş.a.) nu devin frumoase prin aceea că-s naţionale. Avem atâtea modele nobile în poeţii mai vechi şi mai ales în neîntrecuta poezie poporală, încât suficienţa cu care sunt privite asemenea anomalii literare le împle de o spaimă lesne de justificat.
4) În fine, fapta rea ori greşită nu devine bună prin aceea că a fost comisă de un naţionalist sau în numele naţiunii (…).
 Mihai EMINESCU, Opere, IX, p. 457