Monarhie versus Republică

Dacă luăm anul 1324 ca moment de debut al instituţiei domniei la români, respectiv primul an de domnie al lui Basarab I, şi sfârşitul acesteia, la 30 decembrie 1947, putem lesne constata că Monarhia în România a durat 635 de ani, şase secole şi jumătate. Republica, în schimb, e mult mai tânără, urmând să împlinească în acest an nici mai mult nici mai puţin de 65 de ani. Un prim aspect ce se poate constata este diferenţa de vârstă considerabilă dintre cele două rivale: mai bine de o jumătate de mileniu. Dacă vom analiza contextul în care s‑au impus, vom face în continuare câteva constatări demne de luat în seamă.
Instituţia domniei s‑a impus la începuturile ei ca o consecinţă firească pe de o parte a dezvoltării economico‑sociale a formaţiunilor prestatale româneşti de la sud de Carpaţi, iar pe de altă parte, ca o reacţie firească la ameninţările tot mai mari ce veneau fie din partea tătarilor, fie din partea regatului maghiar, preocupat să integreze nu numai politic, dar şi religios teritoriile de la sud şi răsărit de Carpaţi.
Nu la fel stau lucrurile în cazul republicii, impuse prin forţa tancurilor Armatei Roşii unor români profund ataşaţi valorilor monarhiei. Fapt demonstrat cu prisosinţă de votul masiv acordat PNŢ la alegerile din noiembrie 1946, alegeri fraudate într‑un mod grosolan de comunişti, cât şi de demonstraţia de simpatie a studenţilor cu prilejul zilei onomastice a regelui, în noiembrie 1947.

Nu putem trece însă peste faptul că ideea de republică la români o regăsim încă de la începutul secolului al XIX‑lea în programele unei părţi a elitei politice coagulate în aşa‑zisa partidă naţională, ulterior conturată tot mai clar la revoluţionarii paşoptişti. Eşecul revoluţiei de la 1848, care propunea de exemplu în Ţara Românească o formă de guvernare cvasi­repu­blicană, cu domn responsabil ales pe cinci ani, va determina ca ideea de republică să nu mai fie atractivă decât poate în cazul unui personaj excentric de talia lui Candiano Popescu, cel care a proclamat Republica de la Ploieşti.

Diferenţele de ordin cultural, economic şi social sunt net de partea monarhiei şi, cred, nici nu se impune a se face acest tip de analiză atâta timp cât republica este un produs artificial la români care dăinuie de peste o jumătate de secol.
Nu putem trece cu vederea evoluţia civilizaţiei româneşti în tot acest răstimp, dar nici nu ne putem opri a ne întreba, nu fără o undă de nostalgie, la ce nivel de dezvoltare s‑ar fi ajuns în cazul unei continuităţi a instituţiei monarhice. Aceasta şi numai dacă am ţine cont doar de două aspecte: nivelul remarcabil atins de societatea românească în perioada interbelică şi consecinţele devastatoare ale decapitării de către comunişti a elitei politice şi culturale în anii ’50, ale cărei consecinţe se pot vedea foarte bine şi în zilele noastre.
Dacă monarhia mai reprezintă o alternativă pentru România de azi? Teoretic, da, practic, nu. Rezultatul unei acţiuni de defăimare care şi‑a propus şi a reuşit în mare parte să scoată ideea de monarhie din mentalul românesc este foarte vizibil. Din nefericire, această campanie aculturală continuă şi după decembrie 1989. Poate numai un eveniment cu consecinţe dramatice să‑i determine pe români să apeleze la monarhie ca la o ultimă soluţie.