Aspecte din istoria localităţii Piteşti
Apariţia şi dezvoltarea Piteştiului au fost influenţate în mare măsură de amplasarea localităţii într‑o regiune complexă, având o însemnătate istorică deosebită, cu factori pedoclimatici favorabili vieţii şi dezvoltării activităţii umane, iar intersectarea, în această zonă, a unor importante căi de comunicaţii şi vechi drumuri comerciale, asigurau legătura între toate provinciile româneşti1.
Încă de la primele faze ale epocii vechi a pietrei, au fost descoperite în zona Piteşti unelte de piatră cioplită, integrate sistemului arheologic al României2. Totodată, actualul teritoriu al municipiului relevă etapele epocii noi a pietrei, în vatra oraşului Piteşti fiind găsite valoroase unelte, precum şi alte obiecte. De asemenea, vestigiile din prima perioadă a epocii fierului confirmă locuirea geto‑dacilor pe teritoriul Piteştiului încă din etapa de definitivare a separării tracilor nord‑dunăreni, faţă de ramura sudică a tracilor, astfel existenţa populaţiilor neolitice precum şi cea din epoca metalelor fiind pe deplin dovedită pe teritoriul de astăzi al municipiului Piteşti3.
Istoria Piteştiului conferă numeroase dovezi privind continuitatea pe aceste meleaguri, existenţa vechilor aşezări cunoscând în urmă cu peste 2.500 de ani, precum şi în etapele următoare, o evoluţie neîntreruptă4. Dintre dovezile care atestă prezenţa geto‑dacilor în zona Piteşti, sursele numismatice ocupă un loc deosebit.
În perioada daco‑romană, ulterioară războaielor din 101‑102 şi 105‑106, actualul teritoriu al municipiului Piteşti a făcut parte din provincia romană Moesia Inferior, apoi din provinciile Dacia Inferior şi Dacia Malvensis5. Ulterior surselor numismatice romane clasice li sau adăugat monedele bizantine din sec. VI‑VII, iar la începutul perioadei Evului Mediu, urme ale continuităţii pe aceste meleaguri au fost evidenţiate în fragmente ceramice găsite, asemenea izvoare arheologice şi numismatice datând din perioadele mai sus‑amintite, susţinând ideea că vechimea Piteştiului ca aşezare medievală este cu mult mai mare decât precizează documentele domneşti scrise cunoscute până acum.
Este de remarcat faptul că, în anul 1988, s‑au sărbătorit 600 de ani de la înscrierea localităţii medievale Piteşti într‑un document oficial emis la 20 mai 1388 de Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti, în perioada 1386‑14186. Toponimul Piteşti, întâlnit frecvent în documentele oficiale, a fost generat de situarea localităţii pe terasele, colinele şi văile versantului estic al Platformei Cotmeana, precum şi în lunca Argeşului, fiind considerat un loc ascuns, ferit, de altfel municipiul Piteşti fiind singura unitate administrativ‑teritorială urbană din ţară care poartă acest nume.
Aşa cum am menţionat mai sus, începând cu secolul XIV, menţionarea localităţii Piteşti în izvoarele istorice apare tot mai des.
Încă de la primele faze ale epocii vechi a pietrei, au fost descoperite în zona Piteşti unelte de piatră cioplită, integrate sistemului arheologic al României2. Totodată, actualul teritoriu al municipiului relevă etapele epocii noi a pietrei, în vatra oraşului Piteşti fiind găsite valoroase unelte, precum şi alte obiecte. De asemenea, vestigiile din prima perioadă a epocii fierului confirmă locuirea geto‑dacilor pe teritoriul Piteştiului încă din etapa de definitivare a separării tracilor nord‑dunăreni, faţă de ramura sudică a tracilor, astfel existenţa populaţiilor neolitice precum şi cea din epoca metalelor fiind pe deplin dovedită pe teritoriul de astăzi al municipiului Piteşti3.
Istoria Piteştiului conferă numeroase dovezi privind continuitatea pe aceste meleaguri, existenţa vechilor aşezări cunoscând în urmă cu peste 2.500 de ani, precum şi în etapele următoare, o evoluţie neîntreruptă4. Dintre dovezile care atestă prezenţa geto‑dacilor în zona Piteşti, sursele numismatice ocupă un loc deosebit.
În perioada daco‑romană, ulterioară războaielor din 101‑102 şi 105‑106, actualul teritoriu al municipiului Piteşti a făcut parte din provincia romană Moesia Inferior, apoi din provinciile Dacia Inferior şi Dacia Malvensis5. Ulterior surselor numismatice romane clasice li sau adăugat monedele bizantine din sec. VI‑VII, iar la începutul perioadei Evului Mediu, urme ale continuităţii pe aceste meleaguri au fost evidenţiate în fragmente ceramice găsite, asemenea izvoare arheologice şi numismatice datând din perioadele mai sus‑amintite, susţinând ideea că vechimea Piteştiului ca aşezare medievală este cu mult mai mare decât precizează documentele domneşti scrise cunoscute până acum.
Este de remarcat faptul că, în anul 1988, s‑au sărbătorit 600 de ani de la înscrierea localităţii medievale Piteşti într‑un document oficial emis la 20 mai 1388 de Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti, în perioada 1386‑14186. Toponimul Piteşti, întâlnit frecvent în documentele oficiale, a fost generat de situarea localităţii pe terasele, colinele şi văile versantului estic al Platformei Cotmeana, precum şi în lunca Argeşului, fiind considerat un loc ascuns, ferit, de altfel municipiul Piteşti fiind singura unitate administrativ‑teritorială urbană din ţară care poartă acest nume.
Aşa cum am menţionat mai sus, începând cu secolul XIV, menţionarea localităţii Piteşti în izvoarele istorice apare tot mai des.