Nevoia de frumos este una dintre trebuinţele fundamental‑umane. Încă de la apariţia sa pe scena istoriei, omul şi‑a manifestat dorinţa de a‑şi înfrumuseţa spaţiul în care trăieşte, de la menţinerea curăţeniei în locuinţa proprie şi construirea unor temple arătoase şi până la apariţia primelor statui de for public. Aşa au fost posibile cele şapte minuni ale lumii antice. La noi, Meşterul Manole visa la o mândră mănăstire, cum n‑a mai fost alta. În epoca modernă, Le Corbusiere gândea la un oraş al statuilor.
Fiindcă oraşul este locul fuziunii dintre spaţiu şi timp. Spaţiul este stăpânul timpului, prin distribuţii arhitecturale şi urbanistice care sfidează trecerea, prin monumente, clădiri, plăci, ziduri, prin capturi de semnificaţii şi evenimente în memorii solidificate spaţial. Timpul, la rândul său, îşi aserveşte spaţiul oraşului, fie opunând stabilităţii viteza şi mişcarea, fie, dimpotrivă, scurtcircuitând dimensiunile extensiunii în intensiuni, ale întinderii în intensităţi, în emoţii şi sentimente. Oraşul frumos este oraşul pe care îl poţi contempla, este oraşul‑tablou, oraşul‑muzeu, oraşul‑concert. Iar dacă istoria nu ţi‑a lăsat moştenire un asemenea oraş, cum, din păcate, este cazul Piteştiului, cei care îl conduc au datoria să construiască un oraş frumos, pe coordonatele valorilor moderne. Pentru oamenii săi de azi şi de mâine. Simpozionul internaţional de sculptură face parte din această luptă pentru frumos!
Când, la 6 martie 2001, în aula Academiei Române a fost deschis oficial Anul Brâncuşi, decretat ca atare de UNESCO, nimeni nu se aştepta ca tocmai la Piteşti această omagiere să îmbrace cea mai frumoasă şi eficientă concreteţe. Dacă alţii au organizat colocvii şi expoziţii ori au publicate albume, în schimb, apparent în afara programului naţional, primarul municipiului Piteşti, dl Tudor Pendiuc, om al faptelor, a avut iniţiativa organizării unei tabere internaţionale de sculptură în spiritual cel mai pur brâncuşian: promovarea artei abstracte. A fost un act de curaj, într‑o lume încă dominată de obsesia formelor clasice, o lume care încă nu înţelege de ce o lucrare a lui Brâncuşi, Pasăre în spaţiu, este pe locul al doilea în topul celor mai scumpe opere de artă, vânzându‑se, în 2005, cu 27,5 milioane de dolari… Primarul Tudor Pendiuc a înţeles nu numai să solicite aprobarea Consiliului Local Piteşti şi să conlucreze perfect cu Centrul Cultural şi alte instituţii, dar a dat şi mână liberă artiştilor. Fiindcă, se ştie de la Wassily Kandinsky încoace, că: 1) fiecare artist este dator, ca spirit creator, să‑şi exprime propria personalitate; 2) fiecare artist, ca fiu al epocii sale, este dator să dea expresia specificului acestei epoci; şi 3) fiecare artist, ca slujitor al artei, este dator să exprime prin artă specificul artei în general.
Şi a mai existat, atunci, un om pe care oraşul s‑a putut bizui. Maestrul Gheorghe Iliescu‑Călineşti. Considera arta o binecuvântare. A iubit oraşul Piteşti ca puţini alţii. A visat să dea o dimensiune spirituală oraşului Piteşti, a visat un oraş plin de statui şi monumente. A răspuns prezent cu entuziasm dlui primar Tudor Pendiuc şi dlui director Liviu Martin la prima ediţie a taberei internaţionale de sculptură de la Piteşti. Restul e istorie…