Dincolo de un program editorial explicit, Centrul Cultural Piteşti (prin cei care editează revista Restituiri Piteşti) şi-a propus, în subsidiar, nu doar să adune „file de istorie”, ci şi să determine, în rândul cercetătorilor cu expertiză, tineri sau nu, realizarea unui tratat de istorie a municipiului Piteşti. Există, încă, prea puţine lucrări ştiinţifice dedicate istoriei acestor locuri. Practic, e una singură: „Istoria…” publicată, în 1988, la Editura Academiei, de către Petre Popa, Paul Dicu şi Silvestru Voinescu, una ce suferă de ingerinţele politicului vremii. Lucrarea nu a fost reeditată din cauza dispariţiei d-lor Dicu şi Voinescu. Istoriile ,,în date”, realizate de către istoricii Petre Popa şi Ovidiu Moţ, nu sunt suficiente. Nici lucrările despre generalii piteşteni, nici monografiile despre regimentul nr. 4, despre Unitatea de Pompieri, despre Cetăţenii de Onoare, despre ultimii 20 de ani, despre Pădurea Trivale, despre Simfonia Lalelelor, despre ansamblul urban medieval, despre diverse instituţii de cultură ori de învăţământ etc. nu ţin loc de o adevărată şi cvasicompletă monografie a oraşului Piteşti.
Dar cine să se înhame, pe româneşte, la o asemenea lucrare? Centrul Cultural Piteşti a susţinut financiar apariţia majorităţii lucrărilor enumerate mai sus, dar încă nu a reuşit să coaguleze un colectiv (eventual, pe modelul proiectului iniţiat de istoricul Petre Popa, privind Enciclopedia Argeşului) care, punând cap la cap şi sintetizând, după criterii ştiinţifice, tot ce s-a publicat (sau nu!, Ovidiu Moţ are, de pildă, o lucrare inedită despre viaţa mondenă din perioada interbelică) să realizeze, cât mai curând, Istoria de care ducem lipsă. Dar, optimişti din fire, credem că sub oblăduirea Clubului de istorie Armand Călinescu al Centrului Cultural Piteşti, va fi îndeplinit şi acest deziderat. Municipiul Câmpulung-Muscel are până şi un manual (opţional, fireşte) privind istoria sa… Iată un alt proiect, o altă provocare pentru tinerii noştri profesori de istorie! Şi ar mai fi, dacă avem un minim orgoliu local, să realizăm noi (nu bucureştenii) monografii despre Brătieni, despre Armand Călinescu şi despre alte mari personalităţi politice, culturale şi sportive locale.
Inutil să insistăm pe necesitatea acestei istorii. Nescrisă, rămâne necunoscută. Şi mă gândesc la elevii de azi care, mâine, vor ajunge să trăiască peste mări şi ţări, într-o lume tot mai globalizată, şi care, inevitabil, vor spune că sunt de loc din Piteşti şi atât!
În fine, dacă noi nu ne cunoaştem istoria, ce pretenţii să avem de la alţii să ştie (câte ceva) despre Piteşti?!