Încă nu am scris eseul care îşi propune să consemneze figura, în timp, a poetului, însă citirea „întâmplătoare” a unui document emis de Carol Quintul îmi oferă, acum, posibilitatea să consemnez un aspect al modului în care poetul este tratat de puterea vremurilor sale.
Dintotdeauna, poetul a cunoscut extremele, fiind când încoronat cu lauri, când exilat; când lăudat, când ignorat. Uneori, el a fost să fie dat afară din cetate, alteori, să fie îmbrăţişat de ea, iar eu mă bucur să-ţi ofer astăzi, cititorule, un fragment pe care l-aş putea numi al bunei primiri a poetului la curţile domneşti şi chiar al recunoaşterii sale de către putere. Fragmentul cu pricina este extras dintr-un document istoric-cultural, emis de Carol Quintul în anul 1560 (1). Dar iată despre ce este vorba.
 
Privilegiul împăratului Carol conferit lui Despot
Carol Quintul, prin ocrotirea clemenţei divine, Împărat August al Romanilor şi Rege al Germaniei, al Hispaniilor şi al celor două Sicilii, al Ierusalimului, al Ungariei, al Croaţiei, al Dalmaţiei, al bogatelor insule ale Sardiniei şi al Indiilor, pe uscat şi pe mare etc., Arhiduce al Austriei, duce al Burgundiei, al Lotaricului, al Brabanţiei, al Tyburgului, al Lucenburgului, al Geldriei, al Witembergului etc., Comite al Habsburgului, al Flandrei, al Tirolului, al Arhesiei şi al Burgundiei, Palatin al Hamoviei, al Olandei, al Zeelandei, al Feretei, al Kiburgului, al Namuraţiei (…) şi al Sacrului Imperiu Roman, Principe al Sueviei etc., Domn al Frisiei, al Molinei (…) etc., către măritul, destoinicul, sincer fidel drag Nouă, Heraclid Iacob Despot Basilic, Despotul de Samos, Principe de Paros, în Doride şi în celelalte insule, domnului oştean sau Cavaler aurat şi comite al Sacrului Palat Luteran şi al curţii noastre împărăteşti şi comite al Consistorului Imperial, favoarea noastră crăiască şi tot binele.
Nimic nu recomandă pe potrivă prestigiul Înălţimii Imperiale decât faptul de a aduce servicii neamului omenesc: pe care cale cei mai mulţi împăraţi ai romanilor, străbunii noştri, au dobândit gloria nemuririi, deoarece cultivau virtutea <şi> decernau premiile şi onorurile lor meritelor preavestite ale oamenilor. Iar noi dorim să călcăm pe urmele lor lăudate şi să înălţăm şi să sporim meritele.
(…). Pe lângă acestea, ca să ştii că ai fost dăruit de noi cu favoruri şi drepturi mai mari, din imboldul, ştiinţa şi autoritatea amintite îţi îngăduim şi-ţi acordăm să poţi şi să ai putere, în orice situaţie legală, să alegi, să promovezi, să ordonezi, să hotărăşti şi să faci, în orice an, un doctor, un licenţiat, un magistru şi un bacalaureat în arte, şi, mai mult, să alegi, să promovezi, să orânduieşti, să hotărăşti şi să faci un poet laureat. (…).

Dat în cetatea noastră din Bruxelles, ducatul Brabanţiei, în ziua de 22 a lunii octombrie, în anul 1555; al Imperiului nostru, 35; al domniei noastre, 40.

Carol,
În conformitate cu dispoziţiile proprii ale Majestăţii Crăieşti şi Catolice, Secretarul Phinzik.

Şi Despot Vodă, domn al Moldovei (….. ), a conferit în 1555 titlul de „poet laureat” poeţilor Zacharias PRAETORIUS, Franciscus RAPHAEL şi Zacharias ORTHUS, iar în anul 1557 lui Ciprian de SIERADZ, secretarul regelui Poloniei. Studiul lui Talpalaru consemnează şi poemele în limba latină dedicate lui Despot Vodă ale primilor trei.   

Bibliografie
1. „Privilegiul împăratului Carol conferit lui Despot”, Valentin Talpalaru, Academia de la Suceava şi Schola latina de la Cotnari, Editura Opera magna, Iaşi, 2010.

Fireşte, proletcultismul şi realism-socialismul românesc ne-au furnizat o parte din tipologia poetului, au dat de pildă literaturii poetul-preş, poetul-limbă, poetul-sugativă, poetul dedicat dogmei roşii şi „omului nou”, în timp ce democratura îi îngăduie astăzi poetului vorbele grele şi revoltele.