Labirintul

Cineva ţese pentru noi, în permanenţă, un labirint.
Nu este labirintul de piatră şi nu este labirintul de cântec. Oameni nevăzuţi lucrează fără încetare la planurile lui.
Oameni nevăzuţi te învaţă să gândeşti, să respiri, să iubeşti. Nu cumva să îţi iei viaţa în propriile tale mâini şi să faci de prisos în acest chip coridoarele, ghidajele labirintului. Nu cumva să schimbi pasul şi să dai peste cap cadenţa plutonului.

Oameni nevăzuţi ridică în noi, în propria noastră gândire, labirintul… Ajunşi aici, strategii se pot retrage: noi înşine devenim aceia care le ducem mai departe lucrarea, care ridicăm fără ştiinţă zidurile invizibile ale labirintului…
Cei mai mulţi dintre noi nici nu ştiu că se află în labirint. Nici nu ştiu că  labirintul este hrănit de propria lor ignoranţă.

A începe să gândeşti singur, a făptui liber, în afara zidurilor, înseamnă a strica legile labirintului.

Trezirea noastră năruie zidurile, Fiarei îi spulberă dinţii. Pentru că, iată, nu-l mai putem aştepta, la nesfârşit, pe salvator. El este fiecare dintre noi.