Câţiva cititori pe care îi stimăm ne-au reproşat faptul că, de ceva  vreme, nu am mai publicat, în numerele de ianuarie sau de iunie, nimic despre Eminescu. Le-am răspuns verbal, şi o repet aici, că Eminescu e o permanenţă, că el trebuie citit integral, şi nu doar omagiat obligatoriu de două ori pe an. Ceea ce m-a surprins mai mult la cititorii invocaţi (scriitori, de altminteri) a fost faptul că a prins teren teza promovată îndeosebi după 1990 de câţiva cercetători în frunte cu Liviu-Călin Cernăianu – aceea că Eminescu nu a fost bolnav, ci a fost arestat politic şi anihilat pur şi simplu. Mă şi mir că nu se toarnă un film pe această temă, ar fi un blockbuster românesc de succes!
Din păcate, aşa cum relevă manuscrisele (iată, Eugen Simion a făcut posibil visul lui C. Noica, tipărind în facsimil toate caietele eminesciene, 14.000 de pagini între 2004-2009, faptă ce l-a costat reclamarea la D.N.A.!), Eminescu a avut mari probleme de sănătate. Şi mai grav este că gena eminescianismului pare a fi pe cale de dispariţie, în prezent dominând în noi gena miticismului caragialian.
Iunie este o lună fatală pentru Eminescu. La 2 iunie 1883 îşi cere demisia de la „Timpul”, din cauza colaborării lui N. Bassarabescu. La 3 iunie pleacă la Iaşi, pentru a participa la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, în cadrul unei impozante serbări guvernamentale. Îşi citeşte însă poezia „Doina” doar în cadrul „Junimii”, unde e primită cu entuziasm. La 26 iunie publică ultimul său articol la „Timpul”, „Austria şi guvernul nostru”. La 28 iunie este internat la sanatoriul doctorului Şuţu. Tratamentul nu dă rezultat, fiind trimis, la sfârşitul lunii octombrie, la sanatoriul „Ober-Dobling” din Viena.
În iunie 1889, la Institutul „Caritatea” al lui Alex. Şuţu, Eminescu, cu puţine zile înainte de moarte, după lovitura cauzată la frunte de un alt bolnav, Petrea Poenaru, este supus unui ultim şi formal „interogatoriu” de comisia de punere sub interdicţie juridică (pentru a putea primi pensia de stat). Moare la 15 iunie, Este înmormântat la 17 iunie, într-o după-amiază mohorâtă de sâmbătă, la Cimitirul „Bellu”.
Pe cei care nu cred că Eminescu a fost bolnav (şi nu l-au crezut nici contemporanii, la primele semne de epuizare psihică), îi invităm să răsfoiască paginile facsimilate, din 1883. Nu a existat nicio cabală, decât un iunie trist…