DETRACTORII LUI EMINESCU

Întotdeauna şi pretutindeni, contemporanii nu au avut ,,organ’’ pentru a sesiza Valoarea operei unui creator din imediata lor apropiere. Ce-i drept, nu există încă o magică formulă pe care marele judecător, Criticul (de profesie ori consumator de rând), să o aplice unei opere şi să rezulte, astfel, că X dă dovadă de un talent ce va înfrunta timpul. Ne înclinăm, prea cuvioşi, în faţa lui Eminescu, de pildă, fără a căuta/cerceta, în jurul nostru, acele creaţii ce vor influenţa cultura noastră de mâine. Dar nici Eminescu nu a avut o primire bună în literatură. Dimpotrivă!
Într-un amplu studiu, apărut în 2002 (înainte de corpusul iniţiat de Al. Dobrescu, unul ce vizează postumitatea receptării) Detractorii lui Eminescu din timpul vieţii sale, arătam că firavele critici din ultimul deceniu la adresa poetului naţional sunt apă de ploaie faţă de ceea ce a trăit, în adâncul sufletului său, omul cel viu, Mihai, citind ceea ce scriau mulţi dintre contemporanii săi.
Câteva exemple sunt grăitoare. Primul detractor literar a fost Hasdeu. În iunie 1871, Hasdeu îi execută nemilos pe tinerii junimişti (în fond, Eminescu avea 21 de ani, Maiorescu – 31) şi a lor nouă direcţie. Până şi poetul nostru drag cade victimă farsei hasdeene, semnată P.A. Calescu. Peste fix doi ani, Petru Grădişteanu desfiinţează, literalmente, poezia ,,Egipetul”. ,,Egipetul începe astfel: «Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur».