Bătălia pentru filarmonică

Cel mai greu lucru, pentru un om de cultură, este să facă pasul de la creaţia artistică la creaţia-acţiune, de la retragerea întru sine în vederea elaborării operei la deschiderea către ceilalţi. Un pas ce înseamnă, întotdeauna, un sacrificiu al timpului acordat propriei creaţii în favoarea sădirii unor valori în comunitate. Pentru cei interesaţi de refacerea ordinii sociale, de ,,marea reconstrucţie’’ de care vorbea Francis Fukuyama, cultura presupune asumarea unui militantism etico-estetic adecvat timpului pe care îl trăim, cu speranţă într-un viitor mai bun şi cu credinţă într-o evoluţie ascendentă a naturii umane şi a istoriei. Un militantism ce te obligă să te menţii la mai multe niveluri – cultură superioară (high culture), cultură rafinată (refined culture), cultură elaborată (elaborate culture), cultură medie (middle culture), cultură populară (vulgar culture) etc. Mai explicit spus: să scrii despre Kant (de pildă) şi, în acelaşi timp, să promovezi un necunoscut, să te întâlneşti cu ,,boierii minţii”, dar şi cu veleitarii, să participi la schimburi de idei cu elitele din orice domeniu, dar să schimbi două vorbe şi cu profanii; să ai privilegiul de a întreţine relaţii cu… sau cu… şi, a doua zi, să organizezi un spectacol de muzică lăutărească veche, o lansare de carte, o expoziţie, o tabără de sculptură, un simpozion etc. 
În acest sens, am participat la redeschiderea bătăliei pentru înfiinţarea unei filarmonici la Piteşti. Ideea – veche, din anii ’70 – a fost repusă pe tapet de politicienii locali, în speţă de primarul Tudor Pendiuc şi de liberali. Ultimii ,,au pregătit terenul”, organizând la Piteşti câteva concerte (unul pus în scenă de însuşi ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu) şi strângând semnături de la mii de piteşteni.