Patul lui Procust

Singurul lucru care face din literatura română una neluată în seamă, una de subsol, printre multe altele (şi sub cea albaneză), este acela că este populată aproape exclusiv de scriitori care se cred geniali. Geniali neînţeleşi de contemporani şi posteritate, fireşte. Se sparie gândul când constaţi cât de inculţi şi lipsiţi de ambiţie sunt scriitorii noştri, de ieri, de azi, poate şi de mâine! Nu aspiră la Premiul Nobel, doresc să fie cei mai buni din redacţia în care lucrează alături de câţiva colegi, din blocul lor, din cenaclul lor, din oraşul lor, din regiunea lor, în fine, din ţara lor. De ce să se raporteze fiecare la Homer şi Hesiod, la Shakespeare şi Goethe, la Rimbaud şi Sabato, când tovarăşul de salon e mai la îndemână?! Câţi au în sânge o lucrare fundamentală pentru cultura lumii, precum Biografia ideii de literatură a lui Adrian Marino, cel care înspăimânta Occidentul cu erudiţia sa? Talentul nu e suficient. Şi ciocârlia cântă frumos, dar toate ciocârliile sunt la fel.
Ca unul ce am pledat mulţi ani pentru militantismul etico-estetic, m-am convins că, dacă la capitolul estetic se tot fac încercări, că apar zi de zi noi promisiuni, în schimb, la capitolul etic avem mari probleme (ca paranteză necesară: cine dintre scriitorii noştri celebri de azi o urmează, măcar în spirit, pe Monica Lovinescu pe linia militantismului etico-estetic, direcţie asumată de revista Argeş?). Câţiva, dar nu de notorietate. Încă. În schimb, e suficient ca X să fie gratulat de un Y că e mare, că totul s-a terminat. X chiar se crede mare pe vecie, trăind restul vieţii din propria legendă. Dacă nu e gratulat de nimeni cu nici măcar un premiu de consolare/de interes (şi sunt atâtea azi) sau nu apare în Istorii…, marele om de cultură se autovictimizează subit. Loveşte în dreapta, în stânga. Toţi sunt nişte nemernici, nişte vânduţi, nişte  nonvalori, în frunte cu Alex. Ştefănescu şi, mai ales, Nicolae Manolescu! Masa de scriitori (mulţi chemaţi, puţini aleşi) ignoră că un critic adevărat încearcă să vadă în viitor! Criticul-critic ştie că dintre 20.000 de poeţi de pe site-ul poezie.ro doar unul va interesa secolul următor. Că peste câteva sute de ani se va mai vorbi, în limba română, eventual de doi-trei oameni de cultură pe secol. Şi asta fiindcă au adus realmente ceva nou.