Aniversarea, la Piteşti, a naşterii poetului naţional Mihai Eminescu s-a bucurat de o atenţie extraordinară din partea mass-media. Am reuşit, prin Centrul Cultural Piteşti, să punem la cale trei momente, la fel de importante, în cinstea Eminescului. Unul, în colaborare cu Filiala Piteşti a Uniunii Scriitorilor (şi-au dat măsura poeţii Mircea Bârsilă şi Virgil Diaconu), pentru elitele locale, al doilea, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici (Salonul de iarnă de la Casa Cărţii, în mijlocul căruia trona expoziţia celui mai eminescian dintre pictorii români, regretatul nostru coleg de redacţie Romulus Constantinescu) şi, nu în ultimul rând, cel susţinut de artişti ai Centrului Cultural, Filarmonicii Piteşti şi de elevi ai şcolilor cu care avem încheiate parteneriate, pentru publicul larg (peste 700 de spectatori).
Cum tocmai organizarea celui mai mare spectacol din istoria Piteştiului nu a fost bine înţeleasă de cam toată presa, primele două momente fiind aproape trecute cu vederea, mă simt dator, în faţa Eminescului, cu câteva explicaţii. Alături de spectacolul în sine am dorit să vin cu două noutăţi – invitarea, în termeni suavi, a unor persoane publice de a citi din opera eminesciană şi oferirea cadou a 500 de volume de poezii comentate (bibliografie şcolară), plus altele. Presa a speculat insistent asupra personalităţilor ce vor urca pe scenă, deşi nu oferisem măcar un singur nume, mai ales că nu aveam nici o confirmare la invitaţia lansată (nici nu am cerut-o cuiva). Ei bine, la spectacol, cum preconizasem, presa locală era prezentă în totalitate. Ziare, televiziuni locale şi centrale, radiouri, săptămânale etc. M-a bucurat enorm acest interes acordat în numele lui Eminescu şi le-am mulţumit tuturor colegilor. Chiar şi când, tot mai nerăbdători, diverşi gazetari mă întrebau, presant ori complice, cine va urca pe scenă. Dar priviţi ce spectacol frumos e pe scenă!, răspundem invariabil. Fireşte, în sală se aflau multe persoane publice importante, venite cu volume de acasă, dar, în momentul în care le-am întrebat, in extremis, dacă se vor alătura spectacolului, au avut două reacţii: fie că nu vor să politizeze evenimentul, fie că ar fi păcat să rupă vraja de pe scenă. Explicaţii pe care le-am aplaudat în gând şi le-am livrat ulterior presei.