jean dumitrascuSentimentul românesc al unificării

Obsesii, idei obsedante sunt vânturate în spaţiul public (inclusiv cel cultural). Împlinim un an de când am primit oficial cetăţenie europeană. Sigur că nu s-a schimbat nimic, desigur că doar cei visători se aşteaptă la transformări de substanţă în următorii ani, în următoarele decenii. Unii s-au grăbit să afirme că intrarea României în U.E. este cel mai important eveniment istoric de la 1 Decembrie 1918 încoace, ziua Unirii celei mari. Dar întotdeauna s-au unit teritoriile, nu şi sufletele, interesele comune, nu şi idealurile particulare. La nivelul „României profunde”, orice ,,unire”/,,integrare” i-a lăsat rece pe cei mulţi. Ca tot ce li se pare a fi exterior; pentru că nu de ei a depins; ei doar au avut de suferit, îndurat, sacrificat… Apropo de ziua naţională europeană… La Piteşti chiar a fost altfel. Ar trebui, propunea scriitorul teleast Dragoş Bucurenci de recenta Zi Naţională, ca oficialităţile să îşi asume rolul de a organiza… bucuria maselor (dragă Dragoş, dar iniţiativa civică unde e, de ce statul mereu, de ce, de ce?!). Din păcate, ca unul care am participat la asemenea entuziasme regizate, ştiu că bucuria dispare o dată cu căderea cortinei, grija zilei de mâine aşteptând la colţ de stradă.

2007-11-30T17:00:00+02:00