La început a fost Modelul şi Modelul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Modelul… Parafraza aceasta, cred, explică şi justifică începuturile oricărui intelectual autentic. Unul care se află în imposibilitatea perpetuă de a aduce, în ,,laboratorul” propriei minţi, problemele sale ,,ultime”, decisive, formatoare. Apelul la un construct teoretic, format dintr-o serie de variabile relaţionate atât logic, cât şi la nivel de subconştient, este inevitabil când vrei să ştii cine eşti, de unde vii, încotro mergi. Tu, lumea din jur, istoria umană, cosmosul. Fără certitudini, fără adevăruri ultime, fără încredere totală în ceea ce au spus şi pilduit oameni infinit mai inteligenţi ca tine (Socrate, Aristotel, Kant, Hegel ş.a.m.d.), îţi (pe)treci viaţa pe acest Pământ, agăţat fiind de ultima iluzie: vom muri şi vom afla. Deseori, faci apel la Memorie. A ta, a omenirii întregi. Cauţi să valorifici, în folos propriu, amintiri, informaţii diverse şi experienţe de viaţă. Ceva nu se leagă. Poţi să ştii totul, dar în sinea ta tot nemulţumit eşti. Cauţi cu disperare un sens şi, dacă nu îl găseşti în afară, speri să îl prescrii tu însuţi altora. Sensul…