Ecouri la Sommet-ul francofoniei – Bucureşti 2006

Francofonia, în România,
înainte şi după sommet-ul de la Bucureşti

…Da, românii vorbesc franţuzeşte. În mediul şcolar, în mediul universitar, la lecţii, la cursuri, la meditaţii, dar nu în familie, în saloane, pe stradă, ca altădată. Până după cel de-al Doilea Război Mondial se vorbea franţuzeşte. Nu vorbeai franţuzeşte, nu erai om de cultură. Mai apoi, puteai să ajungi chiar doctor în ştiinţe, profesor universitar – de socialism, de filosofie, academician, chiar şi savantă de renume mondial, fără să cunoşti limbi străine, în afară de ciripiturile ruseşti. Pe vremuri, franceza se impunea cu forţa necesităţii. Nu puteai să ai acces la cultură şi ştiinţă, să urci în ierarhia socială, să te menţii în nobilime, fără să vorbeşti şi să scrii în această limbă. Dar era şi presiunea modei. Dacă se vorbea franţuzeşte la Moscova şi la Petrograd, la Londra şi la Viena, la Roma şi la Madrid şi în ţările germanice, de ce nu s-ar fi vorbit şi în Principatele Române, chiar de pe timpul domniilor fanariote, la Curtea lui Ipsilante sau a lui Caragea Vodă şi pînă mai deunăzi? Ca să ajungă în protipendada de la Iaşi, coana Chiriţa îşi lustruia familia în provincie cu profesorul „musiu Şarlă“. Mai era şi prestigiul acestei limbi, pentru care Parisul încă mai pulsa strălucirea din timpul Secolului de Aur. Cum-necum, exista un interes major pentru învăţarea francezei. Interes care, cu puţine excepţii, se află în scădere chiar în fostele colonii franceze sau în actualele „teritorii de peste mări“.
În statisticile francofonie, unul din patru români vorbeşte franţuzeşte. Din comunicarea preşedintelui ţării, dl. Băsescu, reţinem că avem în România 14.000 de profesori de limba franceză care predau la 40.000 de elevi. Nu ne e de mare folos să ne lăudăm, important este să ştim care este exact situaţia, de unde pornim, ce trebuie făcut pentru a ne acoperi nevoia de francofonie în noile condiţii.În acest sens este de remarcat  Alianţa Franceză din Piteşti care, fără a face abstracţie de istoria mai îndepărtată sau mai recentă, lucrează fără preget cu proiecţie în viitor.