lansare DAD-DU
Între cuvânt şi imagine

Sfârşitul de septembrie a adus la Piteşti un eveniment cultural inedit: o dublă lansare de carte (Moartea noastră cea de toate zilele, Dumitru Augustin Doman, şi Alambicotheca, Dumitru Ungureanu), două cărţi de proză legate incontestabil de revista Argeş (ca şi autorii lor), şi vernisajul expoziţiei de fotografie Erotica (imagini din natură, flori în special), autor – Dumitru Ungureanu, aflat pentru prima dată în ipostaza de creator de artă vizuală.
Sub „bagheta” lui Marin Ioniţă, întâlnirea amicală a debutat cu trecerea argumentată prin cele două volume făcută de criticul Al Th. Ionescu, care a vorbit şi despre Erotica („Nişte vulgarităţi superbe, pornografice. Pozele dovedesc că există un pan-erotism care transcende genuri şi specii şi care există în toată lumea”). Poeţii Virgil Diaconu şi Mircea Bârsilă au „tradus” publicului Moartea noastră cea de toate zilele, iar criticul Nicolae Oprea a tratat nepărtinitor „scepticismul care-i bântuie pe-amândoi” (autorii) şi cele două volume-vedetă.Vernisajul expoziţiei Erotica a fost făcut de Mariana Şenilă-Vasiliu, artist plastic şi critic de artă (Dumitru Ungureanu dovedeşte o „optică sensibilă a instinctului într-o formă sublimă, selectează detaliul semnificativ…”).
Gazdă bună a fost Centrul Cultural Piteşti (organizator al evenimentului, alături de Filiala Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România), care a pus la dispoziţia publicului sala de expoziţie, un ambient neconvenţional, ca pentru o întâlnire amicală. Au onorat dubla lansare a celor doi colegi de Uniune scriitorii: Radu Aldulescu, Mircea Bârsilă, Coniţa Lena, Amalia Constantinescu, Virgil Diaconu, Jean Dumitraşcu, Sorin Durdun, Magda Grigore, Al. Th. Ionescu, Marin Ioniţă, Nicolae Oprea, Viorel Pătraşcu, Petru Pistol, Nicoleta Popa, Ion Popescu Sireteanu, Aurel Sibiceanu, Gheorghe Smeoreanu.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când îmi amintesc că am văzut atâta lume multă, lume bună, 19 membri ai Uniunii Scriitorilor din România în acelaşi spaţiu, în acelaşi timp, parcă îmi saltă şi acum inima de bucurie…
(S. FUSARU)

2008-11-04T01:53:02+02:00