România interbelică a rămas în conştiinţa istorică prin denumirea de România Mare, ea fiind frumoasa operă înfăptuită de oamenii vechii Românii care au ştiut să îmbine cu un remarcabil talent politic împrejurările interne şi internaţionale ale vremii în folosul întregii ţări. Dar România Mare nu a însemnat doar teritorii româneşti reunificate, graniţe mult lărgite, ci şi un nou sistem social-politic şi cultural întemeiat pe trecerea de la liberalismul clasic la neoliberalism, care prin  reforme radicale a modificat substanţial structurile economice, sociale, politice ale vechii Românii.

În acest context, conceptul de problemă constituţională, dimensiune ce o caracterizează şi defineşte, precum şi implicaţiile sociale şi politice ale acesteia, oferă posibilitatea unor analize complexe, juridice, politice, economice şi nu în ultimul rând istorice privind cadrul constituţional al României interbelice, modul de aplicare  a dispoziţiilor constituţionale,  funcţionarea instituţiilor statului, raportul dintre autorităţile statului, implicarea forţelor politice în realizarea guvernării şi bineînţeles raporturile dintre autorităţile statului şi societate.

Prin urmare, problema constituţională include nu numai conţinutul constituţiei, caracterul şi structura ei, ci întregul proces complex de edificare, aplicare, consolidare şi apărare a regimului politic în care s-a creat şi în care a funcţionat. În acest caz, este vorba de toate cerinţele, nevoile, ambiţiile şi idealurile burgheziei româneşti în ascensiune, proces ce se derulează în tiparele intereselor economice, politice, ideologice ale acesteia şi care reflectă în acelaşi timp, într-o formă explicită, acuitatea contradicţiilor dintre diferiţi factori de putere în viaţa economică şi politică a statului.