Rezistenţa armată anticomunistă în zona Nucşoara
(1949-1958)
Studiu de caz: Filofteia Băşoiu

Ca în majoritatea regiunilor ţării, şi în judeţele Argeş si Muscel românii s-au împotrivit, sub diferite forme, instaurării dictaturii comuniste. Fief al liberalilor şi al ţărăniştilor deopotrivă, cele două judeţe şi-au dat obolul de sânge în lupta inegală cu regimul impus de sovietici. Semne ale răului se iviseră devreme: la 9 august 1946, învăţătorul Constantin Popescu şi avocatul Gheorghe Mihai sunt împuşcaţi în clădirea Tribunalului din Piteşti, iar fruntaşul liberal Gheorghe Şuţa este asasinat de şeful Securitaţii locale, la marginea comunei Domneşti.
 Teroarea declanşată de autorităţi, crimele la care s-au dedat au avut ca replică organizarea unor grupuri de rezistenţă armată. În judeţul Argeş, Dumitru Apostol, profesor la Liceul I.C. Brătianu, a organizat acţiuni anticomuniste pe Valea Topologului. Prins, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. În primăvara lui 1950 a fost scos din închisoare şi împuşcat, la marginea comunei Şuici, de căpitanul Cârnu. Cele mai importante grupuri armate anticomuniste s-au constituit şi au acţionat în judeţul Muscel. Aici menţionăm grupul Dragoslavele, condus de col. Gheorghe Arsenescu, cel din zona Capul Piscului, condus de Ion Şerban şi Ion Voican. Formaţiunea care a supravieţuit cel mai mult a fost aceea condusă de col. Gheorghe Arsenescu şi lt. Toma Arnăuţoiu numită „Haiducii Muscelului” care a acţionat în zona Nucşoara, în nordul judeţului Muscel, pe Râul Doamnei, între anii 1949 şi 1958. Supravieţuirea îndelungată a grupului nu ar fi fost posibilă fără ajutorul oamenilor locului. Aria celor care i-au ajutat pe partizani este întinsă: din Slatina, sat care aparţine comunei Nucşoara, şi până în comuna Pietroşani, din Brăduleţ, comună vecină Nucşoarei, până la Câmpulung. Susţinerea cea mai importantă au primit-o de la locuitorii din Nucşoara, Corbi, Poenărei, Stăneşti şi din celelalte sate din zonă. Mulţi dintre ei vor plăti cu ani grei de închisoare iar alţii chiar cu viaţa. Prin Sentinţa nr. 107 din 19 mai 1959 a Tribunalului Militar al Regiuni a II-a, au fost condamnate la moarte 16 persoane executate în noaptea de 18/19 iunie 1959 la închisoarea Jilava. Dintre ei, numai cinci au fost membri activi ai grupului, ceilalţi fiind localnici care au sprijinit grupul armat anticomunst. Prin numeroasele sentinţe date, oarba justiţie comunistă a dictat pedepse fără milă şi discernământ, meritându-şi mai degrabă termenul de „injustiţie”. Înainte de decizia tribunalului, „bandiţii” erau torturaţi în cadrul anchetelor cu metode şi mijloace din timpul inchiziţiei, încercându-se incriminarea cât mai multor persoane care au avut într-un fel sau altul legătură cu mişcarea de rezistenţă.

2007-08-19T16:00:00+03:00