* Hyperion, nr.1-2-3/2011 (201-202-202). Acest prim număr (triplu) al revistei de la Botoşani dedică o secţiune substanţială Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pe anul 2010 acordat lui Dinu Flămând. Interviu de Gellu Dorian cu laureatul, cuvântul acestuia la primirea premiului, Laudatio rostit de Mircea Martin, reportaj de la eveniment. Dar şi „un eveniment editorial de excepţie” s-a marcat la 15 ianuarie: lansarea a paisprezece din cele nouăsprezece cărţi din colecţia „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, cărţi despre care se pronunţă în revistă critici importanţi. De-ar fi doar atât şi tot ar fi un număr deosebit de consistent. Dar cele 200 de pagini A4 ale revistei mai cuprind interviuri, numeroase grupaje de poeme, multă proză, critică şi istorie literară, şapte sonete eminesciene traduse în italiană de Geo Vasile. Cităm această viziune lirică a lui Nichita Danilov: „Mulţimea de capete/clipocind pe trotuar/asemenea uneo ploi calde de vară:/le poţi lua în palmă,/le poţi strecura printre degete/te poţi spăla cu ele/pe mâini sau pe faţă/te poţi şterge cu un prosop/curat ca să vezi chipurile/unor crişti răstigniţi/în mijlocul ei, ce aleargă pe stradă/sau se ascund prin unghere.”
* Cultura, nr. 9 (314)/joi, 10 martie 2011. Un critic douămiist despre un alt critic douămiist, respectiv Andrei Terian despre Daniel Cristea Enache: „Singurul „critic” – dacă poate fi numit astfel – pe care Daniel Cristea-Enache simte nevoia să-l amintească în paginile volumului său (Lyrica magna; n.n.) este pitorescul veleitar Laurian Stănchescu, pe care îl pomenesc, la rândul meu, doar pentru că „polemica” pe care autorul eseului o angajează cu respectivul ne dezvăluie, prin ricoşeu, miza centrală a cărţii: aceea de a-l elibera pe Nichita Stănescu (poetul) de „Nichita” („iconul”, ipostaza vulgară mitizată de amatori de teapa lui L.S.)” (…) „Mai deranjant decât asemenea confuzii e, în Lyrica magna, numărul mare de platitudini, truisme şi locuri comune – şi mai ales, de preluări/prelucrări nedeclarate ale ideilor altora”. (…). „…toate celelalte lucruri demne de reţinut în Lyrica magna par emise de un critic-ventriloc, care, deşi imită, cu grade variabile de reuşită, vocile precursorilor săi, nu reuşeşte să-şi găsească un timbru propriu”. Democraţia literaturii face ca volumul lui Daniel Cristea-Enache să fi fost publicat în serial în chiar revista Cultura.
* România literară nr. 12/25 martie 2011. Un critic douămiist despre un alt critic douămiist, respectiv Cosmin Ciotloş despre Daniel Cristea-Enache: „Noul chip de a face critică contează prea mult pe virginitatea operei lui Nichita Stănescu. Daniel Cristea-Enache se iluzionează că e cel dintâi care scrie despre poezia acestuia! Mai îngrijorător însă e cât de simplist se dovedeşte felul în care Cristea-Enache înţelege actul interpretării. (Mai ales al interpretării de poezie.) Ca pe o translare din limbajul specific al acesteia în limbajul comun!” (…). „Singurele locuri în care Daniel Cristea-Enache se comportă ca un critic literar (şi nu ca un autor de comentarii pentru bacalaureat) sunt cele în care devine autoritar. Mai exact, în care cade, naiv, în capcana autoritarismului. În viziunea lui, din poezia lui Nichita Stănescu rămâne, în ultimă instanţă, destul de puţin. Cam cât a selectat Ion Mircea în antologia apărută acum câţiva ani la Corint, Invizibilul soare (Titlu care, suntem înştiinţaţi, i se datorează lui Daniel Cristea-Enache însuşi.) Tot e ceva! Căci din Lyrica magna nu se salvează nimic.” Democraţia literaturii face ca această cronică a lui Ciotloş să apară în pagina României literare care până acum câtva timp a aparţinut chiar lui Daniel Cristea-Enache.
* Spaţii culturale, nr.15/2011. Un editorial deloc esopic: Boii şi viţeii semnat de Valeria Manta Tăicuţu şi un interviu cu Horia Gârbea deschid revista de la Râmnicu Sărat. De reţinut, printre altele, cronica lui Ion Murgeanu – Retorica iubirii şi efectele ei secundare, scrisă în spiritul zisei că …de morţi nu doar de bine!: „Câteva consideraţiuni sincere (dureros de sincere) despre „proza” poetului (Adrian Păunescu; n.n.), pe care mulţi îndrăznesc a-l pune în descendenţa lui…Eminescu. Exclus. Iar lucrul acesta l-am spus hotărât şi când am scris despre poet. Faţă de proza Poetului Naţional Mihai Eminescu, plină de idealitate şi sută-n sută metafizică, proza lui AP este mizerabilistă şi mai curând psihanalizabilă, 80 la sută curată pornografie, la întrecere cu „noul val” p(r)ostmodernist, şi restul diversiune politică; ambiguitatea între cele două personaje, medicul curant Andrei Ionescu, şi Andrei Ionescu, „actor şi poet renumit”, este o speculaţie ieftină şi un pretext ca „poetul renumit” să-şi rememoreze, sau de fapt să-şi „contabilizeze”, amorurile fruste, brutale, animalice, cu femei alese anume, parcă, din specia cea mai de jos a fiinţelor(…). Femeile personajului „actor şi poet renumit” sunt numai din carne, şi folosite în act, cu brutalitate şi sadism, detalii anatomice şi descrieri de „groază”, ca în filmele pentru adulţi, fac deliciul unei naraţiuni, ce devine la un moment dat prin repetiţie şi obsesie, necenzurată cel puţin intim, ba chiar cu bravură, sau de fapt cu bravada retorică, scabroasă; încât te întrebi: qui prodest?”.
* Poesis, nr. 1-2-3 (240-242)/2011. Revista lui George Vulturescu de la Satu Mare este un bun barometru al cărţilor de poezie. Există aici cronici despre cărţi ale lui Ion Mureşan, Mircea Petean, Robert Şerban, Teofil Răchiţeanu, Corneliu Antoniu, Paulina Popa etc., dar şi un interviu cu Gelu Vlaşin despre literatura pe internet, dar şi un fotoreportaj de la Premiul Naţional de Poezie, Botoşani – 2011, ca şi poeme originale de poeţi români şi străini. Nimic din ce înseamnă fenomenul poetic de ieri şi de astăzi nu-i este străin revistei Poesis.
* Cultura, nr. 9 (314)/joi, 10 martie 2011. Un critic douămiist despre un alt critic douămiist, respectiv Andrei Terian despre Daniel Cristea Enache: „Singurul „critic” – dacă poate fi numit astfel – pe care Daniel Cristea-Enache simte nevoia să-l amintească în paginile volumului său (Lyrica magna; n.n.) este pitorescul veleitar Laurian Stănchescu, pe care îl pomenesc, la rândul meu, doar pentru că „polemica” pe care autorul eseului o angajează cu respectivul ne dezvăluie, prin ricoşeu, miza centrală a cărţii: aceea de a-l elibera pe Nichita Stănescu (poetul) de „Nichita” („iconul”, ipostaza vulgară mitizată de amatori de teapa lui L.S.)” (…) „Mai deranjant decât asemenea confuzii e, în Lyrica magna, numărul mare de platitudini, truisme şi locuri comune – şi mai ales, de preluări/prelucrări nedeclarate ale ideilor altora”. (…). „…toate celelalte lucruri demne de reţinut în Lyrica magna par emise de un critic-ventriloc, care, deşi imită, cu grade variabile de reuşită, vocile precursorilor săi, nu reuşeşte să-şi găsească un timbru propriu”. Democraţia literaturii face ca volumul lui Daniel Cristea-Enache să fi fost publicat în serial în chiar revista Cultura.
* România literară nr. 12/25 martie 2011. Un critic douămiist despre un alt critic douămiist, respectiv Cosmin Ciotloş despre Daniel Cristea-Enache: „Noul chip de a face critică contează prea mult pe virginitatea operei lui Nichita Stănescu. Daniel Cristea-Enache se iluzionează că e cel dintâi care scrie despre poezia acestuia! Mai îngrijorător însă e cât de simplist se dovedeşte felul în care Cristea-Enache înţelege actul interpretării. (Mai ales al interpretării de poezie.) Ca pe o translare din limbajul specific al acesteia în limbajul comun!” (…). „Singurele locuri în care Daniel Cristea-Enache se comportă ca un critic literar (şi nu ca un autor de comentarii pentru bacalaureat) sunt cele în care devine autoritar. Mai exact, în care cade, naiv, în capcana autoritarismului. În viziunea lui, din poezia lui Nichita Stănescu rămâne, în ultimă instanţă, destul de puţin. Cam cât a selectat Ion Mircea în antologia apărută acum câţiva ani la Corint, Invizibilul soare (Titlu care, suntem înştiinţaţi, i se datorează lui Daniel Cristea-Enache însuşi.) Tot e ceva! Căci din Lyrica magna nu se salvează nimic.” Democraţia literaturii face ca această cronică a lui Ciotloş să apară în pagina României literare care până acum câtva timp a aparţinut chiar lui Daniel Cristea-Enache.
* Spaţii culturale, nr.15/2011. Un editorial deloc esopic: Boii şi viţeii semnat de Valeria Manta Tăicuţu şi un interviu cu Horia Gârbea deschid revista de la Râmnicu Sărat. De reţinut, printre altele, cronica lui Ion Murgeanu – Retorica iubirii şi efectele ei secundare, scrisă în spiritul zisei că …de morţi nu doar de bine!: „Câteva consideraţiuni sincere (dureros de sincere) despre „proza” poetului (Adrian Păunescu; n.n.), pe care mulţi îndrăznesc a-l pune în descendenţa lui…Eminescu. Exclus. Iar lucrul acesta l-am spus hotărât şi când am scris despre poet. Faţă de proza Poetului Naţional Mihai Eminescu, plină de idealitate şi sută-n sută metafizică, proza lui AP este mizerabilistă şi mai curând psihanalizabilă, 80 la sută curată pornografie, la întrecere cu „noul val” p(r)ostmodernist, şi restul diversiune politică; ambiguitatea între cele două personaje, medicul curant Andrei Ionescu, şi Andrei Ionescu, „actor şi poet renumit”, este o speculaţie ieftină şi un pretext ca „poetul renumit” să-şi rememoreze, sau de fapt să-şi „contabilizeze”, amorurile fruste, brutale, animalice, cu femei alese anume, parcă, din specia cea mai de jos a fiinţelor(…). Femeile personajului „actor şi poet renumit” sunt numai din carne, şi folosite în act, cu brutalitate şi sadism, detalii anatomice şi descrieri de „groază”, ca în filmele pentru adulţi, fac deliciul unei naraţiuni, ce devine la un moment dat prin repetiţie şi obsesie, necenzurată cel puţin intim, ba chiar cu bravură, sau de fapt cu bravada retorică, scabroasă; încât te întrebi: qui prodest?”.
* Poesis, nr. 1-2-3 (240-242)/2011. Revista lui George Vulturescu de la Satu Mare este un bun barometru al cărţilor de poezie. Există aici cronici despre cărţi ale lui Ion Mureşan, Mircea Petean, Robert Şerban, Teofil Răchiţeanu, Corneliu Antoniu, Paulina Popa etc., dar şi un interviu cu Gelu Vlaşin despre literatura pe internet, dar şi un fotoreportaj de la Premiul Naţional de Poezie, Botoşani – 2011, ca şi poeme originale de poeţi români şi străini. Nimic din ce înseamnă fenomenul poetic de ieri şi de astăzi nu-i este străin revistei Poesis.