* Suplimentul de cultură, nr.344/18-24 februarie 2012 publică un interviu de George Onofrei cu poetul Emil Brumaru, un interviu spumos, fermecător, un dialog spontan şi sincer (sau cel puţin asta este impresia la lectură, ceea ce tocmai contează). Iată evocarea unei discuţii a lui EB cu Nichita Stănescu: „În faţa lui am tăcut mai mult, iar Nichita s-a dezlănţuit. Era absolut cuceritor când începea să vorbească şi o făcea ore în şir! A vorbit la nesfârşit, ceasuri întregi şi a şi băut în timpul acesta. Bineînţeles că am băut şi eu, dar el era şi obişnuit”. Cu o sinceritate genuină, poetul povesteşte cum dezamăgea pe cititori, pe cititoare, cu apariţia lui: „Pozele mele dinspre bătrâneţe sunt mai expresive decât cele din tinereţe. Şi dezamăgeam pe toţi, eram o permanentă dezamăgire vizuală când mă zăreau. Nu cădea nimeni în braţele mele. Chiar îi invidiam pe cei care aveau succes la femei. Când m-a văzut Nichita Stănescu prima oară mi-a spus: „Bă, tu eşti de la ţară, trebuie dus la femei! E primul punct! Cunosc eu o tipă blondă, prezentabilă, prezentatoare la TVR de limba germană”. I-a dat telefon, dar nu a răspuns. A fost un fiasco”. În sfârşit, despre poezia ultimului val se exprimă într-o paranteză: „Generaţia tânără scrie o poezie de pivniţă, de gang, despre mizerie, cum e Dan Sociu cu Fratele păduche, are o percepţie a cotidianului extraordinar de puternică. Ei sunt căzuţi în zona asta!”