* Clubul Copiilor din Petrila editează un ziar intitulat simplu Ziarul nostru, mă rog, fiind un lunar care, cum scrie pe frontispiciu, „se distribuie gratuit cu laptele & cornul”. Pe pagina a 2-a a nr. 2/noiembrie 2011 sunt inserate mai multe ştiri scrise de elevi, ştiri pline de umor şi prospeţime, de la care noi cei mai bătrâni ar trebui să învăţăm. Un exemplu doar. Elena Mălina Geică din clasa a IV-a scrie următoarea informaţie: „În urma raidului-anchetă efectuat în ziua de 15 octombrie 2011 pe raza oraşului Petrila am constatat pe podul de lângă poştă că o găină voia să se arunce în gol. Lumea zicea că un cocoş zis Roşcatul a lăsat-o singură cu puii care s-au născut câteva zile în urmă. Lumea îl bănuieşte pe Roşcatul că şi-ar fi luat lumea în cap şi ar fi plecat în Spania”.
* Oglinda literară, nr.120/ decembrie 2011, publică un interesant interviu cu poetul George Vulturescu. La întrebarea lui Adalbert Gyuris: „Poetul poate remodela lumea, pentru a o retrăi şi apoi pentru a o retransmite celor ce iubesc poezia?”, George Vulturescu răspunde printr-o adevărată artă poetică: „Într-o zi, bunicul meu Achim (un protector al copilăriei mele), m-a luat în grabă pe calul său: Vino să vedem fulgerele! Era pe la amiază, dar cerul se întuneca de nori negri. M-a dus la lespezile de pietre din Poiană. Am stat în ploaie, în vânt, sub grindină. Fulgerele cădeau pe pietre ca nişte şerpi metalici, de oglinzi, care se spărgeau în ţăndări într-un hohot şi scrâşnet al naturii din jur. Un fulger a traversat un brad falnic din apropiere (l-a sărutat? jupuit?) şi l-a preschimbat în scrum. Nu ştiu cum poate poezia remodela lumea, dar eu încerc să redau frumuseţea acelui brad fulgerat. Poezia e ca raza lui Paracelsus (Borges, desigur): trebuie să refac bradul din scrum. Scriu ca să redau acea frumuseţe sălbatică a energiilor Nordului meu în care omul era în comuniune cu universul şi anotimpurile”.
* Oglinda literară, nr.120/ decembrie 2011, publică un interesant interviu cu poetul George Vulturescu. La întrebarea lui Adalbert Gyuris: „Poetul poate remodela lumea, pentru a o retrăi şi apoi pentru a o retransmite celor ce iubesc poezia?”, George Vulturescu răspunde printr-o adevărată artă poetică: „Într-o zi, bunicul meu Achim (un protector al copilăriei mele), m-a luat în grabă pe calul său: Vino să vedem fulgerele! Era pe la amiază, dar cerul se întuneca de nori negri. M-a dus la lespezile de pietre din Poiană. Am stat în ploaie, în vânt, sub grindină. Fulgerele cădeau pe pietre ca nişte şerpi metalici, de oglinzi, care se spărgeau în ţăndări într-un hohot şi scrâşnet al naturii din jur. Un fulger a traversat un brad falnic din apropiere (l-a sărutat? jupuit?) şi l-a preschimbat în scrum. Nu ştiu cum poate poezia remodela lumea, dar eu încerc să redau frumuseţea acelui brad fulgerat. Poezia e ca raza lui Paracelsus (Borges, desigur): trebuie să refac bradul din scrum. Scriu ca să redau acea frumuseţe sălbatică a energiilor Nordului meu în care omul era în comuniune cu universul şi anotimpurile”.