Scrierea ca instituţie omenească nu s-a născut odată cu vorbirea, nici măcar odată cu poezia, proverbul, etc. Dimpotrivă, scrierea este nouă şi a fost mult timp ţinută ascunsă de marele public. Parabola biblică ne spune că Moise urca singur pe munte să consulte tablele sfinte, pe care le ţinea ascunse şi zăvorâte în chivot. Dumnezeu i-a dat cuvântul scris ca pe o mare taină, păzită cu străşnicie. Să fii „scrib” în Egipt nu era o muncă de sclav, ci de sfetnic de taină. Societăţile moderne excelează prin tendinţa de desacralizare: a naturii, a religiei, a misterului însuşi. Totul trebuie dezvelit de taină, pipăit material, trecut eventual, brutal prin trupul omenesc. Printre imperativele acestea ale desacralizării se află şi invenţia numită „dezanalfabetizare”. Mişcarea a fost amplă şi la noi în ţară, imediat după ultimul război, şi a avut rezultate deosebite: toţi românii ştiu să se iscălească, să  adreseze o cerere etc. În sprijinul acestei mişcări sociale a crezut că vine şi ştiinţa atunci când a vrut să simplifice scrierea. Vezi-doamne, ştiinţa nu ştie cum să scrie get-beget, dar dă reguli să scriem cum se aude, adică să transcriem şi să folosim peste tot numai î (din i). Regulile din 1953, căci atunci au fost date, s-au motivat populist, cum se zice azi: să înveţe şi nea cutare cum se scrie. Da, nea cutare are dreptul să înveţe cum se scrie, dar pentru aceasta nu se alterează scrierea însăşi. Nea cutare are dreptul să înveţe regulile, când se pune â, când se pune î, când se scrie sunt, când se scrie sânt. El va greşi pe ici pe acolo, va confunda poziţiile, semnele etc. Ei, şi?! Arhivele gem de cereri şi memorii ale lui nea cutare care greşesc acordul gramatical, s-au cu sau, majuscula etc., etc. Nea cutare s-a dezanalfabetizat, dar are un scris laba gâştii, cum se zice, îşi lăbărţează numele pe o pagină întreagă, nu ştie ce înseamnă rând, îngroaşă unde nu trebuie. Da, dar îşi semnează cu mâna lui cererea de cedare a pământului pentru colectiv, consimte, comite un act olograf…Iată manipularea…