Să fie un dar de la Dumnezeu că în această criză profundă a Culturii şi, în mod special, a teatrului, mai avem totuşi o BUSOLĂ care să ne indice drumul drept spre inima spectatorilor!
Această busolă poartă marca Beligan.
Maestrul a împlinit zilele trecute 92 de ani. Este în plină activitate, joacă săptămânal la sediu, dar şi bate ţara în lung şi-n lat spre bucuria celor mulţi mergând pe urma paşilor săi spre tinereţea de altădată. Cu alte cuvinte, nu este un EGOIST, ci, mai curând, un generos care îşi dăruieşte fructul copt, la anotimpul culesului.
Prin longevitatea artistică devine singurul supravieţuitor al celebrei echipe care, sub îndrumarea meşterului Sică Alexandrescu, a realizat INTEGRALA CARAGIALE (1948). A debutat – cum era firesc – cu „Scrisoarea pierdută”, era pentru prima dată când se revenea la adevăratul „stil” Caragiale, renunţându-se la şarjă, bufonerii şi alte bazaconii care anulau fondul profund al operei, practicat până atunci de mai toate teatrele.
În seara de 17 septembrie 1948 a avut loc premiera, în sala „Comedia” („Odeonul” de azi), care adăpostea, după război, Teatrul Naţional.
Alături de Maestrul Radu Beligan din distribuţia spectaolului mai făceau parte: Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Critico, Elvira Godeanu, Costache Antoniu, Ion Finteşteanu, Marcel Anghelescu, Ion Talianu şi Nicolae Brancomir.
Succesul a fost desăvârşit. Impactul cu noul public adus cu bilete distribuite prin Sindicate a încurajat forţele politice, care la început au fost reticente faţă de opera lui Caragiale, invocându-se inoportunitatea satirei în anumite momente politice. Raţiunea a învins şi au intrat în repertoriu şi celelalte piese.
Radu Beligan se reîntâlnea cu Rică Venturiano după interpretarea din film (fac o paranteză pentru a informa tineretul). În 1943, în timpul războiului, în condiţii foarte grele, Jean Georgescu, celebrul regizor, a turnat filmul „O noapte furtunoasă”, devenit filmul nostru de referinţă, clasicul nostru film.
Cu toate că a făcut parte din marea pleiadă de actori, am fost tentat totdeauna să-l judec pe Radu Beligan cu alţi parametri.  Prin toată activitatea sa este UNIC: actor, regizor, traducător, profesor la Institut, conducător de teatru, literat, are la activul său trei volume fermecătoare prin formă şi conţinut. Este un adevărat om de teatru.
M-am întrebat de multe ori ce a contat mai întâi la el. Talentul, Cultura sau Norocul? Răspunsul îl vom afla dacă luăm trenul până în localitatea Brad, din Munţii Apuseni, şi ciocănim la uşa şefului de gară, cerându-i să vorbim cu fiul său, pe care l-am văzut la o producţie la Conservator, jucând în piesa „Crimă şi pedeapsă” de Dovstoievski, şi că vream să-i luăm un mic interviu.