poem refuzat

ea pune coarne secundei
e ca atunci când pe afară cineva umblă în timpanul amiezei cu o lanternă aprinsă căutănd nodul zilei de ieri
halatele albe nu sunt ale brancardierilor
îţi tot spun viitor nu există  e doar  prezentul pe care-l refuzi
nu s-a furat nici-o mireasă numai câinele a rupt lanţul aşa că nu mai scrie pe garduri oricum cineva trage apa după fiecare amendă

sunt un barbar care are grădină
prepeliţe prune uscate fântâna gardul cu uluci numărate toate acestea la un loc sunt sub cheie
trăiesc într-o ţară căreia îi miroase picioarele
tot mai mulţi dizidenţi apăsând pe tocul înalt al acestui pantof cu un număr mai mic
nimeni poartă cămaşa lui nimeni
gâtul subţire al acestei femei la care vă holbaţi ca şi când aţi avut-o cu toţii
nu mai ai loc de cenzori de reviste literare în care se dau cu sania oameni grei
vă spun fraţilor nu zăpadă ne trebuie ci un buldozer să facă pârtie prin acest rahat parfumat…