F.S.: Trebuie să spunem că nu vă referiţi la criticul literar Sorin Alexandrescu. Prietenul Dvs. omonim este menţionat în tabelul Securităţii la poziţia 114. Sorin Alexandrescu – student. Bacon, Wilde, Fowles… erau „autodistructivi”, cum bine ziceţi, nu securişti – distructivi cu proiect –, motiv pentru care – să-mi fie scuzată îngustimea – i-aş „citi” oricând cu plăcere, pe când pe… Nina Cassian doar dacă aş fi obligată strict profesional! Mulţi oameni sunt inteligenţi, dar au un comportament care îi afectează grav pe alţii. Nu este rostul discuţiei noastre, mai bine aş cita din Culoarea curcubeului: «…atunci când îşi dau seama că telefonătorii nu sunt de-ai lor, ci oameni – potrivit principiului cunoscut: „Românii sunt fie securişti, fie oameni” – asta o spun oamenii; fiindcă securiştii pretind: „Românii sunt fie bandiţi, fie tovarăşi…”…»
       Multe adeziuni au fost primite de către Paul Goma la telefon, în răgazurile în care nu era întrerupt („mort”), uneori din chinuite reveniri, până se completau datele celui care dorea să „semneze”.
       Când aţi revenit prima oară în ţară, după 1977?
M.B.-H.: Cu ce să încep? Sorin era student la ASE, cred că la Finanţe sau Comerţ Exterior, aşa ceva. Părinţii lui lucrau la Bancă şi, întâmplător, când noi am semnat Apelul Goma ei erau la Paris în interes de serviciu. Când am plecat din România, bineînţeles că au fost coborâţi din funcţii, până la urmă au venit şi au rămas la New York. Despre diferenţa între autodistructivi şi „distructivi cu proiect” e un întreg discurs. Sunt multe nuanţe. Într-o orânduire socială, există diviziunea între disidenţi, cu riscurile pe care ei şi le asumă de a lupta împotriva sistemului, securişti de vocaţie sau, pur şi simplu, meseriaşi care trebuie să-l menţină şi păzească, şi tovarăşii securiştilor, care prin renunţarea la conştiinţă îşi asumă şi ei riscul autodistrugerii.