Cerşetorul de stele

În urmă  cu mai bine de 20 de ani, Mihaela Căvescu venea la Piteşti din Domneştii Argeşului, unde era liceană, pentru a frecventa cenaclul Casei Sindicatelor. Literatura, frecventarea cenaclurilor literare erau atunci forme prin care tinerii îşi marcau libertatea lăuntrică şi socială. Liviu Ştefănescu, Sorin Durdun, Liviu Măţăoanu, Florian Silişteanu sunt numele a câtorva tineri care, atunci, uceniceau la Casa Sindicatelor, sub calda protecţie a doamnei Toma. După 1989, eu şi alţi colegi de breaslă îi remarcăm talentul Mihaelei Căvescu, cu prilejul unui concurs de poezie, şi am aşteptat-o să se manifeste pe deplin. Din păcate, schimbările produse în ţara noastră au ţinut-o pe fosta liceană  departe de preocupările literare. Cu toate astea a scris ca pentru sine, şi exigenţa lăuntrică a împiedicat-o să încredinţeze ceva tiparului. Am reuşit, cu greu, să o conving să publice, să trăiască puritatea debutului, după cum o şi recomandă versurile din această pagină.  Bun venit, Mihaela Căvescu! (A.S.)

SUNT
Camera cu obiecte pierdute
Despărţirea de orizont
Umbre din apa asfinţitului
Depozit de cuvinte
Cerşetorul de stele.
Încă mai sunt!
 
TRECERE
Dacă mai demult învăţam
să zbor, să iubesc,
astăzi,
voi  învăţa
să merg mai departe…

privesc neputincioasă
la mâinile mele,
care rămân încurcate printre oameni
 
Sufletul e împins de
zgomotul străzii
în strâmtoarea cafenelei
în care locuieşte de ceva vreme

 VEGHE
Copilul acela încă mai plânge
în mine.
E undeva
pe unde toamna-şi caută frunzele
pierdute-n
ultimele nopţi de dragoste…

„Taci!’’ îi spune profesorul meu de muzică
„Uite îţi dau marea!’’

Cum să tac
când marea-i arsă de lacrimi?
Cum să picure din ea tăcere?

Şi profesorul meu de muzică-i arată marea.
 

xxx
Arheologii caută timpul
între două cioburi…
Noi între două mari iubiri.