Pe o coală de mov prăfuit

Să îţi zic?… Să nu îţi zic?
Bine, îţi scriu
Pe o coala de mov prăfuit:
“Vreau să uiţi că te-am uitat.        
Dă totul naibii,
Şterge unda de lacrimă cu mâneca,
Întoarce-te spre tine din nou,
Pe mine lasă-mă să mă prefac
Că nu am făcut nimic rău.
Spune-mi că nu vei răscoli prin cenuşa buzelor,
A poeziilor, a eşarfelor;
Şi nici măcar a orelor leneşe deja trecute.
Ai putea să dai deasupra noastră cu carioca galbenă pal,
Să zici că nu îţi pasă,
Ştii tu, toate chestiile pe care le faci au un iz amar,
Care te dor până la sânge.
Totuşi mai există
Cearcănele trandafirii (prea dulce?)
Şi zvâcnirea nebună din tine
Ce îţi şoptesc demonic
Să fugi, să ţipi, să strângi din dinţi…
Acum, hai, trezeşte-te de pe canapeaua veche
Că vreau să îţi zic ceva.
Să îţi zic?.. Sau să nu îţi zic?
Bine, îţi scriu pe o coală de mov prăfuit: