În patul somnambul

De vis e potrivită noaptea cu vârtejuri
magnetice, când scap din iarnă, uneori.
Şi-n patul somnambul plutesc până la malul
iazului din Lăicăi, să pot revedea
umbra plecaţilor de-acasă coborând din vreo stea.

Astfel, valea de arini a părinţilor din părinţi
pe-aproape freamătă. Tâmple cu încleştări.
Între noi argintul din aer e-o verigă curată.
Iar luna cu cât e mai clară, cu atât
întâlnirea ne-o rabdă mai uşor mireasma cerească,
întărind aura din principiul cuvântului: Tată.

Existenţele  strânse-n mine repede înnoadă
lanţul cu prăzi bogate
şi veştmântul de opal pe trup mi-l frânge.
Vedenii dragi, de ce-o porniţi îndărăt,
unde se-mbibă
geometria demodată a unui timp acvatic?
Unde oameni-amfibii înoată împotrivă?