Mă număr printre aceia care, în dulcea lor naivitate, mai cred încă în „mântuirea prin cultură”, care simt şi cred că numai în hotarele şi pe temeiul culturii omul îşi poate păstra şi întări demnitatea sa umană. Totodată, împărtăşesc convingerea că intelectualii au încă o imensă responsabilitate publică şi că, aşa cum spune atât de inspirat Ralf Dahrendorf, „acolo unde ei tac, societăţile nu mai au viitor”. Dar cum se văd oare lucrurile din partea cealaltă sau, pentru a relativiza, din altă parte? Propun să-i admitem provocarea materializată mai jos sub forma acestor… hapuri, dumicaţi, ghionturi. 

Pe cine vreţi să păcăliţi? Cândva „poporul” era ridicat la nivelul culturii, acum cultura este cea care se coboară la „păturile de jos” * Cultura de consum: la sufertaş, la tavă, la pachet? Omul inteligent nu este neapărat şi cult * Omul cult nu este şi cel mai inteligent * Inculţii deştepţi * Invidia şi ura sunt direct proporţionale cu nivelul de cultură * Nimic nu  poate fi mai jalnic, mai penibil decât să vezi cum se încaieră între ei intelectualii * De ce este atât de plicticoasă cultura? * Cultura e la muzeu, prosperitatea e în cont la bancă * De regulă, oamenii culţi poartă ochelari * Oamenii culţi care poartă ochelari nu văd nici măcar cu ei adevărata stare a lucrurilor * Cultura ca moft şi zorzon * Când simt că le-a fugit pământul de sub picioare, intelectualii reinventează jucăria relativismului?  Nu e nici o scofală să fii cult, important e să te descurci * Cultura poate fi înghesuită în câteva CD-uri, o iei cu tine, o laşi acasă sau o arunci * Orice şmecher poate îngurgita la nevoie ceva cultură. Credeţi că un tip cult poate fi vreodată şmecher? * Trebuie să fim naturali, cât mai naturali! * Cultura complică şi falsifică totul * Pot să privesc ore în şir la poze fel de fel, dar să nu mă pui să citesc * Cult sau cool? * Academii, universităţi, biblioteci, simeze, săli de concerte… ce aer închis!?  Deliciile inculturii * Nu-ţi bate capul, e totuşi al tău * Revistele de cultură – locul unde se bârfesc şi se înjură între ei oamenii de cultură * George Orwell spunea despre intelectualul Jean-Paul Sartre că e un „maţ umflat”, adică unul care nu-şi mai încape în piele de teoretizări abstracte * Cultura nu te fereşte de infarct * Bunica mea nu ştia numele latineşti ale ciupercilor, dar nu le-a încurcat niciodată pe cele bune cu cele rele * Pe Mona Lisa am văzut-o într-o revistă şi îmi e de ajuns * De ce ar mai trebui să merg la Ateneu, dacă mi-am cumpărat deja radiocasetofon? * Ştiu o mulţime de scriitori, filosofi, pictori, compozitori care s-au sinucis sau au sfârşit la casa de nebuni * Cultura nu i-a împiedicat pe unii să cadă în „păcatul” homosexualităţii * N-am bibliotecă acasă, recunosc, dar nu mă simt sărac * Şi cultura poate fi un drog * Există cluburi selecte şi pentru inculţi * Nici una din fetele de care m-am simţit atras nu aprecia cultura * În definitiv, ce înseamnă cultură? Am citit undeva că există o listă interminabilă de definiţii pentru termenul „cultură”. Ceva nu e în regulă * Oricare i-ar fi definiţia, cultura implică o ordine oarecare, asumarea unor inhibiţii, or viaţa înseamnă, cel mai adesea, a trăi pe apucatelea * Dacă distracţie nu e, nimic nu e! * „Mai bine infractor decât bogătan” – zice un „golan” hip-hop, pentru care realitatea însăşi este o jalnică maculatură * Mi s-a spus că e un intelectual fin, scânteietor, şarmant. Eu l-am găsit prea sobru, acru, stafidit, mort. Patetismul lui încropit din vorbe însăilate mi-a lăsat senzaţia de rânced, ceva insuportabil de plictisitor * Artistul – scund, dolofan, nebărbierit – a prezentat publicului noua sa operă: o mică statuetă din excremente de porc * Un bărbătuş  incert şi o Ofelie costelivă se tăvăleau spasmodic pe scenă: făceau, chipurile, balet, pe fundalul unor zgomote ciudate ce se voiau a fi muzică. Publicul frisonat priza momentul ţinându-şi suflarea. Artă de artă, nu glumă! * Numai culturii i se poate întâmpla să fie decadentă, inculturii  – niciodată! * Prostul-gust nu face compromisuri; bunul-gust – da * Vreţi să spuneţi că toate aceste obscenităţi şi obrăznicii deşucheate gen Pizdeţ sau Letopizdeţ înseamnă literatură? E bine s-o ştiţi: pur şi simplu aţi fost penetraţi de băieţii noştri şucari şi de fetele noastre vesele ce şi-au făcut stagiul de cenaclu prin boscheţi * Cel ce trăieşte din plin nu are timp să mediteze asupra vieţii. Cultura au făcut-o mai ales cei ce au ratat întâlnirea cu viaţa * Cei mai mulţi scriitori au simţit nevoia să povestească despre eşecurile lor, prezentându-le ca fiind eşecurile omului în genere. Nu e de mirare că opera lor este o interminabilă lamentaţie – sirop şi lacrimi neconsolate * Cultura  nu este decât travestirea dorinţelor nebuneşti ascunse în adâncul sufletului  * Cultura este o supapă. Ce mizerabilă trebuie să fi fost viaţa lui Rousseau dacă a simţit nevoia s-o ejecteze în posteritate prin Confesiuni! * Cel mai adesea, poezia este un delir ininteligibil chiar şi pentru autorul ei * Când nu bate câmpii despre lumea esenţelor, filosofia ori decade în literatură (genul pălăvrăgeală ori şuetă), ori găseşte nod în papură limbajului, ori se autoflagelează cu veşnica întrebare „ce este filosofia?” * Păcatul intelectualilor nu este trădarea valorilor eterne, ci a vieţii  în splendida ei efemeritate n Cultura este hamul pe care am vrea să i-l punem nărăvaşului trup omenesc * Simţind că nu are consistenţa necesară pentru a se arăta în lume, cultura a inventat un duplicat, o haină, o mască a sa, căreia i-a zis civilizaţie * Cultura măritată cu civilizaţia a instaurat eticheta, regulile bunei-cuviinţe, reverenţa, curtoazia, dar şi făţărnicia. A impus o anumită distanţă între oameni, o ierarhie ce se cere respectată. Gata cu tutuiala care ne pune pe picior de egalitate, care ne face în toate părtaşi  până la cârdăşie! * În viaţă poţi s-o iei mereu de la capăt, în cultură nu * Victoria Beckham recunoştea că nu a citit nici o carte, ceea ce n-a împiedicat-o să guste nectarul celebrităţii!  Nici Muhammad Ali, alias Cassius Clay, nu s-a omorât cu cititul sau cu şcoala, nici Marilyn Monroe nu dădea în brânci cu lectura clasicilor, dar numele lor era pe buzele tuturor. Cine mai ştie de Montaigne???  E atâta praf, goliciune şi tristeţe în depozitele cu cărţi rare ale marilor biblioteci * Cultura de sarcofag * Casta inculţilor * Dacă îi dăm la o parte pe snobi, oamenii cu adevărat culţi pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Fie!, de la două? Snobismul este incultura travestită într-o spoială de cultură? Cuvântul  „elită” e semnul unui complex de superioritate * Cele mai multe dintre femeile frumoase nu sunt şi nici nu pretind că sunt culte; se mulţumesc cu frumuseţea  *  Un incult veritabil nu ştie că e incult; cel ce mimează cultura o ştie; în asta constă parşivenia lui *  Şi cultura are „băieţii ei de cartier”? Ideologia face ravagii în cultură: frăţia ce ar trebui să-i lege pe viaţă pe oamenii ideilor se transformă brusc în ură pe viaţă şi pe moarte. Vendeta, spiritul de revanşă pustiesc orice concordie, orice intenţie constructivă * Incultura nu poate fi de stânga sau de dreapta * Cultura nu i-a împiedicat pe unii intelectuali (scriitori, istorici, filosofi etc.) să cocheteze cu extremismul politic, chiar să slujească regimurile  totalitare criminale * Scandalul pare a fi vehiculul principal al promovării mesajelor culturii * În literatură, în arta plastică, în muzică, chiar şi în filosofie trebuie să stârneşti un scandal oarecare, altfel nu eşti vizibil, nu te ia nimeni în seamă, nu exişti? Dacă alegem decenţa, exprimarea îngrijită, reverenţioasă, politeţea, ni se spune că suntem prăfuiţi, bătrânicioşi, perimaţi, că ne facem vinovaţi de pudibonderie, de duplicitate, de ipocrizie. Suntem sfătuiţi să ne exprimăm verde, la blană, fără inhibiţii simandicoase, ca personajele declasate din romanul decoltat Băgău. Suntem liberi, ce dracu’! În cloaca noii literaturi chiar şi birjarii cei mai ordinari ar roşi  * Te-ai aştepta ca măcar în ţarcul culturii să nu întâlneşti lupi plimbându-se galeş la braţ cu blândele mioare. În realitate, ai de-a face cu un veritabil abator: găşti, atacuri banditeşti, lovituri pe la spate, excomunicări. Pe scurt, o cultură a urii * Am crezut că cei ce slujesc la altarul culturii se solidarizează împotriva puterii arbitrare, discreţionare, care visează să-l anihileze pe om; astăzi înţelegem cum stau lucrurile: cultura e un instrument al puterii, este ea însăşi însetată de putere, oferă spectacolul dezgustător al luptei pentru putere * Despărţirea de Eminescu s-a produs la discotecă * Ce mai zic „forumiştii” despre intelectuali: „hoţi cu gulere albe”, „impostori”, „lichele”, „trădători”. De altfel, ziare serioase vorbesc despre cercetători care se fac că cercetează te miri ce nimicuri, umflându-şi buzunarele cu bani europeni, pseudointelectuali care au devenit peste noapte profesori universitari etc.; prin urmare, tot despre jalnica impostură este vorba! * Aflu că jurnalul unei prostituate de lux londoneze e savurat de lumea bună a literaturii mondiale (un adevărat best-seller tradus deja în 25 de ţări, inclusiv în România). Cică nu trebuie să ne lăsăm excitaţi de minuţia cu care este descris ritualul  împerecherii pe bani, ci extaziaţi de cultura acestei profesioniste a sexului. Nu numai o persoană cultă se poate prostitua, ci şi o prostituată poate fi o persoană cultă. Nu vă mai holbaţi (pardon, miraţi) atâta! * România – o ţară de baladă, ce maneaua mea! * Ce vor domnii aceştia încruntaţi, care ne ceartă şi ne tot arată cu degetul? Şi dacă ne distrăm, ce?! Cioclii dracului!! * Noaptea prostului-gust: cele mai stupide idei, cele mai sordide locuri, cele mai jalnice creaturi, cele mai dezgustătoare scene. Cum se face că ne place tocmai ceea ce e mai dezgustător? * Nu, mulţumim, avem şi noi cultura noastră; aşa cum o fi ea, mai şleampătă, mai din topor, mai din buric, dar e a noastră * Fiţe şi fiţoşi  * Mi-a fost luată vorba din gură, de aceea sunt nevoit să citez: „În definitiv, dragul meu, nu contează cât de mult citeşti, ci cum faci faţă realităţii”. Asta eeeeee! * Iată deosebirea: noi, ăştia mulţi şi inculţi, vorbim doar când avem ceva de spus, e drept – foarte rar; voi, cei puţini şi culţi, vorbiţi mai ales când n-aveţi nimic sau nu e nimic de spus, adică insuportabil de des. Nu noi – proştii, ci voi – deştepţii aţi inventat arta de a spune prostii. Noi nu avem nevoie pentru asta de o artă  * Carpete şi macrameuri, pitici de grădină şi căprioare, ceasuri de perete şi icoane pe coajă de stejar, bricege şi curele, căsuţe de placaj şi balerine de sticlă, fluiere şi opincuţe, linguri şi străchini, picturi cu lebede şi cascade. Şi mult, mult fum, mici, bere şi manele * Vigilenţilor, subcultura care vă irită, vă ofensează, vă oripilează e cultura noastră! N-aveţi decât s-o îngurgitaţi pe a voastră, dar nu ne mai plagiaţi! * Aţi compus până şi marşuri funebre. Până unde vreţi să experimentaţi impudica voastră emoţie estetică? * Cultura îşi are şi ea mardeiaşii ei, mahalagii ei de lux. Ba şi organe de presiune şi represiune: procurori, jandarmi etc.?  Ni se tot spune că nu mai e de trăit în ţara asta, că indivizii instruiţi, inteligenţi, culţi îşi fac bagajele şi se pregătesc să plece din 2007 în Vest. Nimic nou, totdeauna ţara asta a rămas dulcea povară a prostimii. E de neînţeles, totuşi, de ce o râvnesc atâţia! * Zice Casandra noastră de serviciu: pleacă elita, crema, rămâne pleava, blatul de cocă, adică România necompetitivă  * O vezi pe balerina aia graţioasă, subţirică din dreapta scenei? O lebădă, o divă de porţelan, un înger! Ei, şi ce dacă stă prost cu bibliografia?! * Citesc : „Totuşi, divele nu se produc în sălile de fitness, ci în laboratorele divinităţii”. Adică, vrea să spună dânsul, în clocitoarea spiritului, la vâlvătaia pură a poeziei, artelor, filosofiei. Omule, se vede treaba că n-ai mai trecut de mult pe la o sală de fitness! * Ştim că ne afurisiţi în fel şi chip, că ne trataţi drept gunoaie, lumpen, rataţi etc. Dar ce ne oferă gustul vostru rafinat, în romanele şi filmele pe care tot voi vi le premiaţi? Personaje slinoase, obsedate sexual, al căror univers începe la bar, trece pe la ginecolog, pe la discotecă, pe la puşcărie şi se opreşte tot la bar! * Sentimentul românesc al mahalalei * Iată ce scrie la gazetă: „O ceată de inşi agitaţi, fără operă şi fără har, mai mult sau mai puţin inteligenţi, dar toţi insolenţi şi cinici, contestă tot ce are mai sfânt tradiţia, recurg la un adevărat linşaj”. Înţelegeţi? E vorba de nişte derbedei cu pix, de nişte huligani cu diplomă care se războiesc cu înaintaşii lor, care, nu-i aşa, trebuie făcuţi nu doar să tacă, ci pur şi simplu spulberaţi. *  De aceea, întreb: pe cine vreţi să păcăliţi?