Presa locală a scris cu elogii despre spectacolul de deschidere a stagiunii teatrului piteştean. Cronici de întâmpinare şi de promovare scrise la prima impresie. Dar este timpul să privim mai în profunzime şi mai detaşat dând Cezarului ce este al lui dar şi să-l arătăm pe regele gol, dacă trece cumva prin scenă.
Prezentat în adaptarea şi regia lui Bogdan Cioabă, spectacolul este unul interesant şi de succes la public şi care suportă criticile necesare fără să se clatine.

Cine a fost Moliere?
Moliere este studiat ca un model al curentului literar statornicit după cel al Renaşterii târzii care se epuizase în Barocul luxuriant, dezordonat şi iraţional. Suntem la un timp când se impuneau ordinea şi raţiunea în toate domeniile din Franţa Regelui Soare. Însă deşi fidel, teoretic, faţă de regulile stricte legiuite de Boileau pentru creaţiile literare, alunecă din regulament în Mizantropul, în Tartuffe, în cea mai bizară şi fabuloasă comedie a sa, Don Juan.
Îşi ridică împotrivă clerul, bigoţii şi devoţii îl atacă virulent şi se ajunge până acolo să i se refuze înhumarea în cimitir. Nu-l iartă nici regele, care îl susţinuse în nenumărate momente, dar în ultima vreme îl leapădă din braţe.  
În niciun alt personaj Jean Baptiste nu se identifică atât de mult ca în Don Juan. Pe de-o parte prin farmecul, vitalitatea şi puterea sa de seducţie este replica ideală a făpturii fizice a autorului, cu care natura nu fusese prea generoasă. „Autor de comedie pentru că în rolurile tragice se face râs”. Iată o schiţă de portret a unui martor ocular: „Apare cu nasul în vânt, cu picioarele ca nişte paranteze şi cu umerii ieşiţi în afară, mâinile îi atârnă, capul îi cade în piept ca la un măgar împovărat, are ochii îndepărtaţi şi când îşi rosteşte rolul se întrerupe mereu sughiţând”.  
Pe de altă parte un alter ego, cel al veşnicului îndrăgostit care trece din femeie în femeie ca fluturele din floare în floare. I-o fură lui Racine pe actriţa Du Parc, legături efemere cu actriţa Catherine de Brie sau mica domnişoară Baron. Madeleine Bejart rămâne mai mult cu el, ca peste ani să se căsătorească oficial cu sora acesteia mai mică sau fiica ei Armande, cu care se ceartă şi se împacă de nenumărate ori, dar îl conduce pe ultimul drum. Vor mai fi fost şi altele, multe şi rămase necunoscute. Dar, spre deosebire de Don Juan, el este cel părăsit.
Şi dacă, pentru păcatele lui, Don Juan este lovit de trăsnet din senin, lui Moliere îi face inima explozie în faţa spectatorilor şi cortina nu se mai ridică pentru el… („Să mori ca Moliere, în scenă”).