Dacă lui Nicolae Manolescu, preşedintele U.S., i-ar mai sta mintea astăzi la literatură, ori ar fi să o ia de la început cu cronica literară, domnia sa ar scrie, cum nu ezita să declare sus şi tare în urmă cu ceva vreme, ca dragul nostru Dan C. Mihăilescu, omul care pe orice vreme aduce cartea la televizor, şi – ca un prestidigitator – face din ea cel mai neaşteptat pretext pentru a-şi patenta giumbuşlucurile. Formula ? A vorbi cu haz şi a amesteca bine logoreicile “aprecieri critice de valoare” cu sfânta publicitate care acum, când totul e comercial, nu are cum să nu dea obligatoriu bine chiar şi în acest domeniu. Asta se cheamă, care va să zică, vorba dumnealui, să faci cu succes literatura accesibilă, cam aşa cum înţelege, de pildă, după părerea mea, Băsescu învăţământul preşcolar şi vânzătorul de salată (voba autorului Istoriei critice a literaturii…) pe Heidegger. Una peste alta, dacă Dan C. Mihăilescu s-ar alege din afacerea asta, precum eroul unui roman de Philip Roth, şi cu alinarea energiilor libidinale totul ar fi chiar perfect, însă valahului, se pare, nici prin gând nu-i trece aşa ceva, asa încât totul trebuie privit ca o pură chestiune de ”viaţă literară”, adică de polemică, bârfe, ofuri şi invidii…
Născut într-una din mahalalele bucureşteane, în 1953 (după decesul lui Stalin !), fermecătorul bâlbâit Dan C. Mihăilescu este ceea ce se cheamă cu o vorbă dragă domniei sale un scriitornic. Un tip de literat ce pare să fi depăşit complexul unui doctorat în Caragiale ratat, un curios şi un nărăvit al literei cu anluminura de fosfor, interesat deopotrivă de “istorii”, vechituri şi arhive, de bibliofilie şi toate mirosurile noutăţilor de pe tarabă, un uricar desuet şi modern cu călimările pline cu preţiozităţi, cancanuri şi năzdrăvănii, nu mai puţin un primitiv sagace şi un rafinat incomod cu idei iuţi şi belalii…