Diferenţele poeziei

Expresie sublimată a spiritului pur, efect şi ecou al realelor, artefact canonic sau joc de contrarietăţi, gând şi cântec, nod de disproporţii şi corespondenţe, artificiu retoric şi experiment, în fine însăilare parşivă de cuvinte şi voci, poezia se construieşte sub soare tot aşa cum se clădeşte aspirând spre desăvârşire şi omul… De aceea este poate şi atât de diversă şi, practic, inclasabilă. O mie de sertăraşe, la rându-le, se deschid în pântecele venusian al fiecărei subclase, de la aceea angajată, activistă şi mesianică până la cea gratuită şi metafizică, de la cea pastorală şi naivă la acea autodistructivă şi decadentă, de la cea lizibilă la cea încifrată, de la cea obiectuală şi verosimilă la cea extravagantă, nonverbală, gestuală etc., etc. Fac, en passant, toate aceste consideraţii, citind concomitent câteva volume de poezie cum nu se poate mai radical diferite ale unor poeţi care, cel puţin până acum, s-au ilustrat prin cărţi în care realmente au avut de fiecare dată câte ceva de spus. Dacă li s-ar putea reproşa ceva, în niciun caz manierismul ar fi calul de bătaie nimerit…
Pentru cunoscătorii fenomenului, Ioan Viştea este unul dintre puţinii scriitori români de samizdat. La curent şi în contact direct la un moment dat cu revolta populară poloneză susţinută de sindicatul Solidaritatea, cu mijloace artizanale demne de toată lauda, Ioan Viştea a publicat, nu mai puţin de trei volume de versuri, fiecare într-un tiraj de 500 de exemplare, între anii 1985-1989. Trecute cu mari primejdii peste Cortina de Fier, multe din versurile din Hamlet şi gardianul (1986) şi Exilul interior (1987) au fost citite la Europa liberă, în special, în cadrul emisiunii Actualitatea românească prezentată de Neculai Constantin Munteanu. Imediat după revoluţia din 1989, Ioan Viştea s-a lansat într-un curajos şi pasionant activism şi militantism democratic, făcând, între altele, parte din prima redacţie a revistei Caţavencu alături de Doru Buşcu, Sorin Vulpe, Ioan T. Morar etc..