Istoricul literar Teodor Vârgolici este unul dintre puţinii cercetători din şcoala românească filologică veche şi bună pe care îi mai avem. Din păcate, odată cu desfiinţarea, „printr-o odioasă privatizare”, a Editurii Minerva, extrem de calificatul colectiv care lucra acolo (Teodor Vârgolici a deţinut multă vreme funcţia de redactor-şef al acestei prestigioase instituţii de cultură!) a fost dezastruos derobat de activitatea în domeniul în care harnica instituţie îşi făcuse un nume preţuit între specialişti, acela al editării ştiinţifice ori elaborării exegezelor operelor scriitorilor clasici şi interbelici. Întocmirea acestora astăzi, după opinia prestigiosului cercetător exprimată în interviul pe care i l-am luat în 2001 („Convorbiri deschise”, Lucman, 2003) este mai mult decât defectuoasă, dacă nu ar fi jalnică… Într-un atare context, un practician de talia lui Teodor Vârgolici (cu o activitate de istoric literar de peste 50 de ani, îngrijitor recent al ediţiei critice a Operei lui Gala Galaction, printre altele) era mulţumit, la momentul când am realizat interviul, chiar dacă nu îşi ridicase drepturile de autor cuvenite pentru munca la volumul şase din ediţia pomenită mai sus, că îşi mai putea scrie săptămânal cronica literară la Adevărul literar şi artistic sau publica din când în când câte un articol în România Literară. În prezent, vajnicul literat descumpănit de situaţie şi obosit, se pare, să tot aştepte propuneri de colaborare din partea ziarelor şi revistelor, a încetat pur şi simplu să mai publice în paginile lor. Olimpian, continuă insă să parcurgă aproape in fiecare zi drumul de acasă până la Biblioteca Academiei unde îşi migăleşte textele, zăbovind cu acelaşi interes şi voluptuoasă plăcere asupra documentelor. Domnia sa consideră că în domeniul cercetării şi valorificării ştiinţifice a literaturii, ca un adevărat benedictin, cercetătorul nu îşi încheie niciodată misiunea.