De la Provinciile imaginare, cartea de debut a lui Nicolae Oprea, scriu după 15 ani, acum, pentru a doua oară despre unul dintre criticii şi istoricii literari tot mai prezenţi şi mai ascultaţi în viaţa literară. Cu sintezele academice Alexandru Macedonski între romantism şi simbolism (1999), Ion D. Sârbu şi timpul romanului (2000), Literatura Echinoxului (2003), Magicul în proza lui V. Voiculescu (2003), Vasile Voiculescu (2006), dar şi cu selecţiile de cronici Opera şi autorul (2001), Timpul lecturii (2002), serios şi harnic, Nicolae Oprea şi-a rotunjit frumos opera, navigând firesc între o certă vocaţie de analist şi recuperator al valenţelor operelor „clasice” ale canonului naţional şi lectura de întâmpinare şi diagnostic a literaturii contemporane. Subsumat acestui travaliu laborios, pentru o dreaptă fixare a contribuţiei sale de istoric literar, ar trebui amintit că Nicolae Oprea a colaborat masiv la elaborarea unor importante dicţionare, antologii, crestomaţii şi manuale (Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români coordonat de Mircea Zaciu, Dicţionarul Scriitorilor Romani, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, Dicţionarul de personaje literare din proza şi dramaturgia românească, coordonat de Florin Şilindraru, Antologia de proză românească comentată coordonată de un colectiv format din Ruxandra Ivăncescu, Gabriela Dinu şi Ana Popescu, 100 cei mai mari scriitori români, coordonat de Mircea Ghiţulescu, Antologia de poezie românească, texte comentate şi aprecieri critice…).
Cea mai nouă apariţie editorială a lui Nicolae Oprea, Sinteze critice, Editura Paralela 45, 2009, întregeşte la zece inventarul bibliografic purtând semnătura acestui autor. Şi chiar dacă, modest, domnia sa şi-a autoetichetat restrictiv cartea la o recentă lansare drept una de tranziţie (!) – de butonat, când este nevoie, de către studenţi, masteranzi sau cei care îşi dau doctoratul – Sintezele critice, cred, ies evident dintr-o atare situare minimală, tocmai fiindcă, în fond, o bornă, pot rezuma cu exactitate la o adică atât parcursul unui drum critic ajuns la o deplină maturitate cât şi liniile unei metode care s-a conturat de-a lungul timpului cu suficientă pregnanţă.