În stilu-i caracteristic, precipitat şi vulcanic adică, „omul care aduce cartea” vorbea recent despre Academia de pe Gianicolo a cuviinciosului tradiţionalist Adrian Popescu, Editura Cartea Românească, 2008, ca despre un fel de jurnal populat, printre atâtea alte descărcări de sarcină, cu o serie de „oameni insignifianţi” ai exilului de mai ieri… Jurnal îşi numeşte ce-i drept şi autorul, pe prima copertă, productul, iar editura, din cu totul alte motive, probabil, înseriază cartea, dacă am citit bine, colecţiei Jurnal & Memorii. Sigur că, gen mai curând popular, „jurnalul” înghite aproape orice, sigur că în maniera-i foarte onestă Adrian Popescu evocă la un moment dat propriile origini, vorbind despre părinţi şi o mică perioadă a copilăriei (…tatăl din Ciudei, lângă Cernăuţi, mama din Borşa Gherlei etc.). Numai că, pricinoşi ca toţi regăţenii, ne trezim noi întrebându-ne ce fel de jurnal o fi ăsta în care dăm peste numai puţin de două cronici despre monumentala Istorie a literaturii a lui Alex Ştefănescu şi alte 5-6 intervenţii cam de acelaşi gen dedicate lui Horia Bădescu, Aurel Rău, Ion Mircea, Dinu Flămând, Ovidiu Pecican ş.a. Moartea unui eseist, de pildă, pentru a continua pe această notă, cu referire la Octavian Paler, nu e propriu-zis o evocare jurnalieră făcută în tihnă, ci o intervenţie ocazională impusă lui Adrian Popescu, din calitatea sa, evident, de redactor-şef al revistei Steaua… Mai avem prejudecăţi, care va să zică…, ne împiedicăm în delimitări privind puritatea genurilor, când de mult nu mai e cazul…