Recent unul dintre prozatorii români importanţi ai ultimelor trei decenii a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Cu prietenie prin corul de voci care se întâmplă să mai şi falseze să ne îngăduie Domnul Mircea Horia Simionescu să ne bucurăm pentru Domnia Sa, căci trebuie să fi ajuns, după teoria lui Horaţiu, la acel atât de fericit nil admirari… E vârsta, spune marele clasic în Epistole, când nu mai ţii seama de deosebirile lumeşti între mare şi mic, între sus şi jos. Şi aceasta dă bătrânului odihna sufletească, în urma căreia priveşte surâzând fantasmagoria lumii. Deziluzionat el ştie că viaţa omenească, sub orice gloriolă şi agoniseală ar vrea să stea, se va înfăţişa până la urmă în toată goliciunea ei, pretutindeni aceeaşi, adică o biată existenţă, a cărei valoare proprie stă în lipsa durerilor, nu în fiinţa plăcerilor şi cu atât mai puţin a vanităţii şi paradei. Frumoasă vârstă, fericită de cei vechi şi de Platon însuşi în Republica, pentru că, dezbărată de instinctul sexual, lasă omului mintea întreagă, seninătatea şi toată puterea lucrării cugetului… În tinereţe, spunea, mai în urmă, cel mai sceptic cugetător german, predomină intuiţia, la bătrâneţe reflecţia: cea dintâi este timpul poeziei, cea din urmă al filosofiei.