Poezia ca sacrament al iubiriiVirgil Diaconu – pe care, recunosc, n-am reuşit niciodată să-l citesc sistematic, dar sigur, datorită prezenţei relativ frecvente a „grupajelor” sale de versuri în reviste, nu aveam cum să nu-i reţin portanţa şi numele – a debutat la Litera în 1976, numai el (?) ştie în ce tiraj!, a continuat tot acolo, după aproape cinci ani, cu o a doua plachetă (Depărtarea lăuntrică), apoi, în anii optzeci, s-a mutat cum-necum la Albatros şi, în 1989, la Cartea Românească unde a reuşit să scoată alte două cărţi de versuri, Călătorie spre sine, respectiv, Discurs despre linişte (!!!). Cu Jurnal erotic, Editura Muzeul Literaturii Române, 2006, iată-l ajuns, în preajma vârstei de 60 de ani, la al optulea volum de poeme (după ce Editura Paralela 45 a avut exclusivitatea pentru Deasupra tenebrelor, 2001; Opium, 2002 şi Dimineţile Domnului, 2004).
Fire aprigă de muntean bine clădit şi iubeţ, intelectual pasionat de muzică, filosofie şi literatură, despre omul Virgil Diaconu se spun multe întâmplări lumeşti care sunt probabil adevărate precum circulă aproape tot atât de multe, dacă nu şi mai abitir, „născociri” puse pe seama unui Don Juan invidiat şi deloc cuminţit într-un oraş el însuşi recunoscut ca având o mondenitate frivolă. Ca scriitor Virgil Diaconu este însă un seismograf sensibil până în pragul nebuniei certăreţe al nedreptăţii şi mistificării adevărului, unul dintre ultimii apărători (cu dinţii, aş spune!) ai înălţimii naturale a Parnasului şi curăţeniei morale a Agorei literare… Are de aceea mulţi prieteni, dar, poate, şi mai mulţi duşmani… Unii îl urăsc (!!!) pentru că umblă, după moda poeţilor vagabonzi din vechime, pe la toate festivalurile de literatură din ţară, unde sigur că nu tace şi nu iartă pe nimeni dacă i se pare lui că ceva nu e în regulă. Alţii, precum septuagenarul Eugen Simion, cum de curând în Ziua îl condamnă într-un limbaj nu tocmai academic, „fiindcă a avut necuviinţa (s.a.) de a spune despre Nichita Stănescu că s-a vândut puterii” comuniste şi despre Marin Sorescu că „a călătorit prin lume în scopuri dubioase”…