Cinismul mântuit şi literatura sexoasă
După Cioara şchioapă şi Quatrocente, două „romane” jucate experimentalist cu o vervă de care sunt în stare doar decomplexaţii neofiţi posesori de grafiare din care dau peste margine „unelte” de zgâriat de toată mâna, la oarece distanţă în timp, Ion Mărculescu, editor merituos, fotograf, sculptor şi antologator de maxime, proverbe şi zicători (Cartea bogatului. Cartea săracului; Dragostea, gelozia, ura; Femeia, bărbatul şi amantul; Cartea prostului. Cartea înţeleptului; Dragostea ce arde ca un foc, toate cele cinci opuri menţionate apărute la Editura Pandora M), revine pe piaţa literară şi aşa încinsă a acestei veri cu Nastasia, un amor de aproape un an, Editura Trei, un fel de jurnal care se întreabă adesea dacă este sau nu literatură, numit în continuare insurgent, nu mai contează, «roman» şi în care creştinescul Nihil sine Deo devine (sic!), afişat moţ pe pagina de gardă, Nihil sine Sex” o zicătoare, nu-i aşa?, tocmai bună să convoace şi să adune (avanti populi!) cititorii de prin berării şi discoteci direct la bibliot(h)ecă… Un asemnea motto, luat fie şi de-a-ndoaselea, ca glumă groasă, induce în cititor din capul locului vinovăţia parcurgerii unei partituri, ca să zic aşa, fară nici un Dumnezeu…
După Cioara şchioapă şi Quatrocente, două „romane” jucate experimentalist cu o vervă de care sunt în stare doar decomplexaţii neofiţi posesori de grafiare din care dau peste margine „unelte” de zgâriat de toată mâna, la oarece distanţă în timp, Ion Mărculescu, editor merituos, fotograf, sculptor şi antologator de maxime, proverbe şi zicători (Cartea bogatului. Cartea săracului; Dragostea, gelozia, ura; Femeia, bărbatul şi amantul; Cartea prostului. Cartea înţeleptului; Dragostea ce arde ca un foc, toate cele cinci opuri menţionate apărute la Editura Pandora M), revine pe piaţa literară şi aşa încinsă a acestei veri cu Nastasia, un amor de aproape un an, Editura Trei, un fel de jurnal care se întreabă adesea dacă este sau nu literatură, numit în continuare insurgent, nu mai contează, «roman» şi în care creştinescul Nihil sine Deo devine (sic!), afişat moţ pe pagina de gardă, Nihil sine Sex” o zicătoare, nu-i aşa?, tocmai bună să convoace şi să adune (avanti populi!) cititorii de prin berării şi discoteci direct la bibliot(h)ecă… Un asemnea motto, luat fie şi de-a-ndoaselea, ca glumă groasă, induce în cititor din capul locului vinovăţia parcurgerii unei partituri, ca să zic aşa, fară nici un Dumnezeu…