În 6 noiembrie, poetul Iustin Panţa ar fi împlinit 47 de ani. Urmărit de fatalitatea destinului, a dispărut tragic într-un accident absurd, pe drumul de întoarcere de la Festivalul Internaţional de la Neptun, „Zile şi Nopţi de Literatură”, în dimineaţa zilei de 27 septembrie 2001, aproape de satul Dor Mărunt. Nouăzecist din ramura viguros-insurgentă – se alătură redactorilor bucureşteni de la mini-revista Nouăzeci, Cristian Popescu, Ioan Es. Pop şi Cătălin Ţârlea -, „euphorionistul” sibian debutează cu Obiecte mişcate în 1991 şi, presat de destin, mai apucă să publice patru culegeri în anii ’90 (Lucruri simple sau Echilibrul instabil, Familia şi Echilibrul indiferent, Banchetul; echilibrul stabil, Manual de gânduri care liniştesc / Manual de gânduri care neliniştesc), plus o carte în colaborare cu Mircea Ivănescu.  
Iustin avea vocaţia prieteniei. A fi prieten cu cineva, spunea poetul, este „un lucru atât de rar şi nobil”; şi adăuga: „Prietenia coagulează, nu disipează”. Ne-am cunoscut pe la mijlocul anului 1992 şi de-atunci prietenia noastră s-a cimentat în trepte până în momentul când mă convinge să mă înscriu în Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor. Încerc să reconstitui din dedicaţii traseul acestei prietenii situată dincolo de vârstă şi generaţie. Dacă volumul de debut era oferit  cu bucuria primei întâlniri şi prietenia, al doilea era deja o carte despre „lucruri simple” alături de preţuirea mea complicată. Familia şi Echilibrul indiferent din 1995 poartă în dedicaţie o definiţie autoironică – această tentativă de-a stabili un „contact matrimonial” între poezie şi proză – dar ce poate fi mai riscant decât meseria de „codoaşă”? Abia în ’98, în Banchetul poetul admite, cu modestia tinereţii şi respect de generaţie: Prietenului – să îndrăznesc să spun asta? – Nicolae Oprea, fără de care multe dintre speranţele noastre s-ar duce de râpă / Cu admiraţie. Dedicaţia constituia corolarul discuţiilor noastre aprinse despre soarta literaturii post-’89 şi m-a pus pe gânduri, ca şi următoarea, de pe pagina de gardă a ultimului volum antum, Manual de gânduri care liniştesc…din 2000: Pentru Nicolae Oprea – unuia dintre puţinii fără de care am fi mai puţini – întreaga mea preţuire şi, desigur, admiraţie / Iustin Panţa. Cartea la care scria în anul morţii n-a mai apucat s-o tipărească. În 2002, Dumitru Chioaru editează  această lucrare neterminată, cu titlul Cealaltă obişnuinţă, dar haotica difuzare face ca ea să lipsească din biblioteci, inclusiv din biblioteca mea plus-afectivă. Este meritul lui Nicolae Tzone că o (re)pune în circulaţie prin impecabila ediţie integrală Obiecte mişcate (Ed. Vinea, 2 vol., 2003).