Spre deosebire de majoritatea confraţilor poeţi din generaţia optzecistă care se orientează (după consacrarea poetică) spre proză, Cassian Maria Spiridon înclină vădit către genul eseistic. Şi o face într-o polemică formulă care convine spiritului său neliniştit şi protestatar, formula eseului cu tentă politică, dar cu substrat literar. Începând cu Atitudini literare din 1994 (lăsând de-o parte cartea de istorie contemporană cu referinţă autobiografică, Iaşi, 14 decembrie 1989. Începutul Revoluţiei Române) şi până la Vieţi controlate (Ed. Junimea, 2009). Exerciţiul periodic din cadrul rubricii „Atitudini”, care deschide revista Convorbiri literare, este fructificat în această serie de volume retrospective de atitudine moral-civică, aparent eterogene în substanţa lor, dar omogenizate prin dialectica ideilor de actualitate şi fermitatea opţiunilor literar-politice.
În al patrulea volum de atitudini, poetul-combatant are inspiraţia să selecteze (la două decenii de la revoluţie) articolele publicate în intervalul 1996-2009 pe tema ororilor comunismului şi, complementar, a rezistenţei anti-comuniste din regimul totalitar, ca o mărturie indirectă – „în marginea documentelor” – la tribunalul ideal al istoriei. Perioada totalitarismului de stânga este considerată de autor una a vieţilor controlate, prin vigilenţa unui organ represiv necruţător şi diabolic, pornind – în eseul care dă titlul cărţii – de la corpusul de documente publicat de Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente (1949-1989). Cassian Maria Spridon conchide, argumentând cu textele citate, că Securitatea, cu ajutorul gloatei de informatori (clasificaţi într-un document strict secret în trei categorii: necalificaţi, calificaţi şi rezidenţi) şi prin tehnici specifice ”manevra o maşină malefică de imixtiune în viaţa celor pe care îi urmărea, asigurându-şi un control cvasitotal asupra celor urmăriţi”. El îşi exprimă convingerea – care devine un leitmotiv al cărţii – că „memoria rămâne singura formă de afirmare a justiţiei, minimă cale de exorcizare a răului”, în absenţa legii lustraţiei şi a unui proces efectiv al comunismului ca terorism de stat.