După exerciţiile de dexteritate parodico-satirică din romanul science-fiction în foileton Judeţul Vaslui în NATO, Ioan Groşan îmbracă de-a binelea „mantaua” romancierului realist-critic în spirit gogolian, publicând primul volum dintr-un proiect multă vreme amânat, Un om din Est, din care au apărut fragmente incitatoare în presa post-revoluţionară. Titlul, inspirat şi memorabil, a mai fost folosit (pare că printr-un fel de împrumut in-amiabil) în fruntea monografiei lui Daniel Cristea-Enache despre Ion D. Sârbu. Asemănător cu romanul antitotalitarist al prozatorului cerchist (Adio, Europa!) prin viziunea critică demascatoare, romanul prozatorului echinoxist are acţiunea plasată în ultimul an de dictatură comunistă – dar cu incursiuni retrospective în biografia personajelor – care se încheie, cu finalul deschis pentru al doilea volum, în momentul declanşării „evenimentelor” din decembrie 1989.
În manieră non-convenţională, romancierul optzecist nu focalizează acţiunea în jurul unui personaj principal de factură tradiţională, chiar dacă uzează de principiul omniscienţei auctoriale. Ci conexează tematic naraţiuni (aparent) independente, cu patru protagonişti: aventurierul refuzat de vocaţia literară Nelu Sanepidu, scriitorul în devenire Iuliu Borna, vânătorul Willy Schuster şi carieristul întârziat Grigore Samsaru. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că se ajunge la pulverizarea personajului în spirit postmodern. Întrucât sudura episoadelor se realizează prin aglutinarea unor experienţe complementare de viaţă într-un veritabil portret-robot al „omului nou” din Estul comunist. Aceasta e şi teza concepţională, mărturisită de autor într-un interviu cu Mircea Mihăieş: „Am încercat să dau mai multe faţete «omului (meu) din Est», fiindcă şi generaţia noastră a fost silită să trăiască psihologia unui «homo duplex»: una vorbeam între noi, când ne simţeam relativ liberi, alta în împrejurări oficiale, la şedinţe, la şcoală ş.a.m.d.(…)Eram nişte Ianus cu mai multe feţe. Ei bine, tocmai aceste feţe (personaje, de fapt) am încercat să le surprind şi prin recompunerea lor să fac – desigur, pretenţios spus – portretul robot al omului din est, de dincolo de Cortina de Fier, din România ceauşistă” (Orizont, nr. 4/2010). Cum se vede, autorul Omul-ui din Est mizează pe o perspectivă totală asupra societăţii comuniste, proiectând tipologic un Ianus, nu Bifrons, ci Quadrifrons, din faţete personagiale cu traiectorii similare, dar cu aspiraţii şi concepţii existenţiale diferite.