Sus e cerul… lui Marin Ioniţă

Teatrul nu dăunează sănătăţii! Drept dovadă, scriitorul Marin Ioniţă vă invită la o porţie sănătoasă de teatru, o piesă care trebuie savurată cu sufletul deschis, pentru că „Sus e cerul”.
Veteran într-ale scrisului, autor de proză scurtă, ziarist în presa scrisă şi audio-vizuală, profesor de literatură, Marin Ioniţă a scris o piesă specială, pentru o actriţă specială, într-o notă cu totul specială. După ce şi-a făcut debutul în dramaturgie cu „Morişca”, o dramă-comedie în regia lui Mihai Varodi, a oferit publicului o nouă creaţie, pusă excelent în valoare de către fosta sa elevă, actriţa Luminiţa Borta.
Piesa intitulată Sus e cerul s-a jucat în premieră pe scena sălii Studio 125 a  Teatrului Davila, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ca un dar simbolic pentru toţi cei care-l apreciează pe maestrul Ioniţă.
Personajul principal realizează o incursiune în propria existenţă, trăind stări contradictorii la umbra destinului, sub motivaţia presiunii timpului. O viaţă spusă de omul însuşi, în care realitatea se interferează cu puterea de deducţie, cu şovăielile şi cu savoarea faptelor retrăite prin prisma analizei interioare. „Părintele” piesei, Marin Ioniţă, şi-a ocrotit personajul, propunând un final deschis, oferind totodată publicului, posibilitatea de a imagina viitorul prin raportare la dincolo şi la viitor. Excelent mânuitor al subtilităţilor, peste tot întrezărim argumente inspirate din perioada contemporană, în care limita de la durere la zâmbet a devenit o constantă a traiului zilnic.
Nici o stare nu îi este străină actriţei, care interacţionează natural cu sala sau deschide poarta imaginarului, cu o naturaleţe aproape frustrantă, testând limitele metamorfozei pe scenă şi producând spectatorilor adevărate impulsuri energetice, bazate pe râs sau pe asocieri captivante.
Pentru cei care ştiu să aprecieze un om de cultură, pentru cei care iubesc teatrul de calitate, pentru o actriţă de valoare… Sus e cerul!

2011-02-22T16:00:00+02:00