Desfăşurat la Botoşani în perioada 15-18 iunie a.c., Congresul Naţional de Poezie (ediţia a IV-a), organizat excelent de către revista Hyperion şi Primăria Botoşani, a avut drept temă „Poezia română contemporană în context european. Traduceri, editări, prezenţe în edituri, librării şi presa literară din Uniunea Europeană”. La congres au fost invitaţi aproximativ 90 de poeţi. Ei au vorbit despre modul în care (nu) este receptată poezia noastră în context european şi au căutat soluţii pentru vizibilizarea ei.
 
Întrebări, împiedicări, soluţii…
Prezentul congres a dovedit că există o mare zbatere, dar şi o mare neputinţă a scriitorilor cu privire la imaginea în exterior a literaturii române contemporane. Cele trei instituţii culturale de forţă – I.C.R., U.S.R. şi Ministerul Culturii –, care ar fi datoare să facă ceva, fie nu fac nimic, fie nu fac mare lucru.
I.C.R. se pierde în reguli şi punctaje acordate proiectelor de traduceri şi de editare a cărţilor în general, reguli şi punctaje care sunt făcute atât de bine că ele împiedică, de fapt, proiectele. Apoi, opţiunea institutului pentru poezia tânără în mod exclusiv este de-a dreptul curioasă. De ce nu îşi selectează I.C.R. scriitorii pentru export după localitatea de baştină, sex sau lungimea părului? Faptul că există un normativ de vârstă este descalificant pentru o instituţie de stat (condusă, fără discuţie, de un om inteligent) – asta vorbeşte despre criterii biologice, iar nu despre criterii spirituale.
U.S.R. nu are bani, spune Cassian Maria Spiridon. Dar dacă prin taxa de timbru se pot strânge totuşi bani suficienţi pentru finanţarea programelor culturale, de ce U.S.R. nu îşi câştigă în instanţă drepturile?