Dintr-o fericită întâlnire a intenţiilor Fundaţiei Rudolf Schweitzer-Cumpăna – preşedinte, d-na Zoe Apostolache Stoicescu –  de a restitui memoriei artistice imaginea cât mai completă a pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna, cu unul din cele mai obiective condeie ale criticii de artă contemporane – Radu Ionescu –, s-a născut albumul dedicat acestui pictor, argeşean nu doar prin naştere (a văzut lumina zilei la Piteşti, la 7 mai 1886), ci şi prin afecţiunea pe care a vădit-o pentru aceste locuri (a se vedea apelativul de la Cumpăna adăugat numelui său).
Meritul acestui album, apărut la Bucureşti, în editura fundaţiei în 2003, se cuvine egal împărţit între cei doi, tantalicul chin administrativ-documentar revenindu-i distinsei preşedinte, d-na Zoe Apostolache-Stoicescu, nepoată a pictorului, iar concepţia, redactarea  textului, selecţia şi aparatul critic aparţinând regretatului critic Radu Ionescu. Care pentru meritele sale a şi fost numit preşedinte de onoare al Fundaţiei.
Cunoscutul critic are marea calitate de a fi făcut un act de justiţie artistică scoţându-l pe pictor din conul de umbră şi relativă uitare la care o critică maniheistă – aut modern, aut nihil! – i-a condamnat pe mulţi dintre artiştii dintre cele două războaie. Criteriul neînregimentării la mişcările artistice de avangardă a fost unul din motivele ocultării lor. Despre această calitate a judecăţii lui Radu Ionescu care a refuzat să se supună fie prejudecăţiilor, fie modei estetice, am mai scris şi cu alte ocazii. Limpezimea sentinţelor sale vine atât din ucenicia făcută pe lângă academicianul George Oprescu, un admirator al valorilor clasice, cât şi din frecventarea artiştilor contemporani, fapt ce i-a îngăduit să urmărească pe viu evoluţia  artei din ultima jumătate de secol (criticul a încetat din viaţă în decembrie 2005). Înarmat cu cunoştinţe atât de diverse şi ample, Radu Ionescu a ştiut să discearnă valoarea dincolo de încăpăţânarea prejudecăţiilor estetice în modele revolute şi dincoace de exaltările momentului restituind locul de drept al unor artişti precum ªtefan Stoenescu sau Rudolf Schweitzer-Cumpăna.
Despre intenţia scrierii unei monografii dedicate pictorului mi-a vorbit încă din 1987. Amânarea de atunci a proiectului s-a datorat şi conjuncturii editoriale restrictive de la sfârşitul anilor ’80, cât şi angajării sale în alte proiecte (monografiile Ciucurencu, Iser). După ’89 şi-a făcut o datorie de onoare de a aduce la suprafaţă şi de a publica, la Editura Academiei, corespondenţa mentorului său, George Oprescu, cu una din marile figuri ale istoriei artei, Henri Focillon. Parazitat de obligaţiile sale la Casa de licitaţie Alice din Capitală, criticul s-a achitat cu întârziere faţă de promisiunea pe care şi-o făcuse lui însuşi de a scrie despre pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna. În mod fericit însă, amânarea a copt şi mai bine ideile şi a maturizat înţelegerea artei acestuia.
Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la naşterea pictorului. De origine, după tată, dintr-o familie elveţiană emigrată din Tirol la mijlocul secolului XIX, R. Schwitzer-Cumpăna s-a dovedit în cele din urmă, prin spiritul şi arta sa un genius loci. ªi un antemergător al mişcării picturii argeşene, pe lângă el lăstărind şi alte talente. Din inedita împerechere între A.D.N.-ul german, metodic şi energic, cu melancolia muntenească s-a născut o artă originală alcătuită din soare puternic şi umbră adâncă. Alături de Corneliu Baba, dar într-o manieră diferită, Schweitzer-Cumpăna poate fi considerat un maestru al clar-obscurului în pictura românească.
Biografia, ca şi pictura sa, au avut linie molcom ascendentă, scutită de excesele şi turmentele cărora le-au căzut pradă alţi confraţi contemporani lui. Poate că şi acest aspect al vieţii ţine de linia genetică germană după care orice lucru trebuie făcut fără pripeală şi cu metodă. Reducând la o formulă condensată existenţa sa ar putea fi cuprinsă la o singură propoziţie: a trăit pentru a picta.
Modestia firii sale răzbate şi în pictura pe care o face. N-a pictat niciodată subiecte care prin fastul lor să ia ochii privitorului a mirare înaintea artei cu care mânuia pensula. Satul românesc cu diversele sale unghiuri din care putea fi privit, oamenii săi simpli, tare departe de idilismul semănătorist grigorescian, caii rumegându-şi răbdători tainul, naturile statice-sărăcăcioase – o ulcică de pământ şi câteva flori ori legume – toate acestea i-au fost suficiente pictorului pentru a-şi demonstra măiestria. Nici când pictează aiurea, în Franţa sau Italia, paleta sa nu izbucneşte în entuziasme cromatice. Până la urmă se poate spune că Schweitzer-Cumpăna a fost un maestru al austerităţii, puţină ţărână, puţin soare şi multă umbră fiindu-i suficiente pentru a releva misterul unei lumi ignorate sau falsificate: cea de la ţară. Duritatea vieţii ţăranului este înscrisă în anatomia colţuroasă, simplificată la maximum a portretelor sale; sărăcia răzbate prin zidurile coşcovite ale caselor şi prin arhitectura lor precară; truda – din spinările egal încovoiate ale oamenilor şi cailor. Reducerea la o gamă cromatică surdă, aproape monocromă, tăierea în linii mari a planelor, lipsa detaliilor, toate acestea conferă artei sale forţă şi autenticitate creând un dat al picturii de altădată pierdut azi – atmosfera.
În mod paradoxal însă, Schweitzer-Cumpăna devine brusc extrem de delicat atunci când desenează în cărbune sau pictează în acuarelă. El trece de la tonurile grave, de violoncel ori contrabas, la subtilitatea melancolică a sunetului viorii. În acel moment descoperi cum într-un artist pot sălăşlui simţiri atât de contrastante şi expresii atât de diferite, cum lumina se împerechează cu umbra şi sensibilitatea cu delicateţea culorii fluide pentru a releva misterul. Într-o insolită simbioză, aceste calităţi au dat naştere unui artist original şi plin de forţă care s-a numit Rudolf Schweitzer-Cumpăna. ªi mai face demonstraţia a încă unui lucru esenţial: că dincolo de ce este efemer în expresia artistică a momentului calitatea transcede timpul şi-l restituie. Iar efemerul şi eternitatea îşi dau întâlnire doar în două cazuri, în spirit şi în artă. Albumul de artă dedicat lui Schweitzer-Cumpăna sub semnătura lui Radu Ionescu ne ajută să înţelegem toate acestea.