DIN COTIDIANUL TOT MAI MULT ATEU
ŞI TOT MAI CATASTROFAL-MISTIC

Poemele din placheta „Bastian“ şi alte confidenţe, de Dimitrie Grama (Bucureşti, Carpathia Press, 2005), se acumulează – după cum sublinia schopenhauerian Artur Silvestri în postfaţa Şlefuitorul de lentile sau „cum se naşte o carte“ – într-un «concentrat de timp spiritual, o hieroglifă a unei experienţe constituite» (p. 38), între poematicele „deschideri“ şi „închideri“ constatându-se existenţa unei interesante progresii a psiho-dramei eroului liric, progresie căreia, fireşte, i se raliază de pe faţa a patra a copertei şi „zâmbetul cu togă valahică“ de Semenic / Reşiţa, ori „anticul“ psihosomatism portretistic-auctorial al unui veritabil negustor de pietre nestemate, e drept, de data asta cam puţine, dar pentru lamură, numai 54, pentru a se înfăţişa unei drepte judecăţi a Eternei Instanţe, dincoace de celelalte volume ale căutărilor europene de puncte cardinale pentru un inconfundabil teritoriu poetic al „in-dependenţelor de curente / şcoli literare“: Făptura cuvântului (2000), Pasărea melancoliei (2000), Vânătoare de umbre (2001), Elegiile depărtării (2001), Suflete atârnate de catarge (2002), Neguţătorul de imagini (2002), Voi lua cu mine noaptea – poeme din Albion (2003) etc.